Rapid, 3001

Anul 2016 a fost unul sumbru pentru fotbalul românesc și nu spun asta pentru evoluția mediocră de la Euro 2016, în care jucătorii noștri au fost interesați să arate ce pot doar în meciul cu Franța (care deține câteva echipe de valoare, care oferă salarii bune) și nu s-au descurcat în meciul cu Albania, pe care am învins-o când au vrut, nu și vara aceasta. 2016 a fost anul falimentelor la care au apelat câteva cluburi cu o lungă istorie în fotbalul românesc pentru a-și șterge încă odată datoriile față de alții, stat sau fime private.

Aș fi ipocrit să spun că fotbalul nostru a fost vreodată curat, fără blaturi, fără titluri cucerite la masa verde sau în spatele ușilor închise. Dacă anii cooperativei au trecut, Mitică anunțând, prin 2006, că s-a terminat cu aranjamentele, scorurile înregistrate în campionat nu mai au explicație în înțelegerea dintre patronii (de carton) ci sunt un rezultat direct al plății salariilor la zi sau cu întârziere. Nu pot uita un interviu în care Săpunaru acuza noncombatul unor colegi la o echipă care a înregistrat surprize binevenite pentru cotele pariurilor. Dar nu numai Astra a oferit rezultate atractive pentru pariori ci și Steaua.

Cât despre spectatori, televizarea meciurilor oferă motivație aproape de 0 de a alerga până la stadion, de a te întreba dacă mai prinzi metroul la sfârșitul meciului, sau cât te va jecmăni taximetristul, pentru că poți constata cu surprindere că la acea oră nu sunt disponibile taxiuri. Dar să revin la clasamentul total al primei divizii, începând cu anul 1932. Primul loc este deținut de Steaua, care și-a întrecut net rivala din Ștefan cel Mare în in ultimele 3 decenii (dinamoviștii conduceau in acest clasament în anii 70). Pe locul 3 se află Rapid, o echipă cu vârfuri dar și prăbușiri spectaculoase. 3001 puncte au colecționat giuleștenii începând cu 11 septembrie 1932, data primei victorii de senzație, 3-2 cu Ripensia (la pauză 0-2). Istoria Rapidului s-a fracturat pentru a doua oară, în această vară. Creditorii nu s-au mai lăsat mințiți în continuare și au cerut în justiție plata contractelor pe care, de bună voie, conducătorii clubului le semnaseră. Și nu patronul moldovean a fost principalul vinovat, situația s-a întins pe ultimii ani, Copos nemaifiind capabil să ofere bani mulți pentru contracte generoase, iar pierderile din transferurile unor jucători (investigate într-un interesant articol pe prosport.ro) nu sunt nici ele ceva nemaivăzut în fotbalul românesc sau mondial.


Chiar Rapid a fost parte terță la o situație întâmplată în Germania anilor 70. În 1968 Ion Ionescu, unul din marii golgheteri ai Rapidului spunea aufwiedersehen Giuleștiului și pleca să joace pentru germanii de la Alemania Aachen. Primul sezon a fost unul bun pentru o echipă care nu se află printre echipele puternice ale Budesligii, Ion Ionescu marcând 7 goluri în cele 24 de meciuri jucate în campionat, Alemania terminând pe locul 2. Toată lumea mulțumită, dar sezonul următor Ion Ionescu a marcat numai de 3 ori (in 22 meciuri), iar Alemania termină pe locul 17, care o va duce in zweite Bundesliga. Iată cum și la alții o echipă se poate prăbuți în câteva luni. Revenind la Rapid, Copos a făcut ce a putut pentru această echipă, dar banii au fost întotdeauna prea puțini (și la fel este oriunde în lume). Să reamintim asocierile lui Copos ori cu Valvis, ori cu Taher, aceștia părăsind contractul de sponsorizare în condiții nedezvăluite presei. Dar, totuși, Rapidul lui Copos obține 2 titluri, apelează la cei mai buni antrenori ai perioadei respective (Iordănescu, Mircea, apoi Răzvan Lucescu).

Timpul trece, foamea de bani crește și ea, Rapidul reușește o campanie de excepție în Cupa UEFA (2006), dar se pare că cineva (acolo sus) a preferat Steaua. Regulile financiare impuse de UEFA a dus Rapidul în liga a II-a. FRF a incercat să salveze echipa, inventând un baraj cu Concordia, pe care Rapidul l-a câștigat, dar orgoliile celor de la periferia capitalei le-a adus câștig de cauză la TAS. Copos este investigat și el pentru modul de obținere a banilor din gestiunea Rapidului (sau d epe lângă această gestiune) și se desparte de Rapid. Renunță și la contractele de împrumut pe care le făcuse cu clubul, în nevoia efectivă de a diminua impozitele, dar nu găsește marele salvator al clubului, fotbalul românesc, cu stadioane goale, devenind neinteresant pentru cei care și-ar fi dorit înnegrirea unor bani. După un sezon de tranziție, în care Rapid se duce încă odată în liga secundă, noul patron reușește să readucă Rapidul în liga I.

E drept, dintre adversare se pare că niciuna nu și-a dorit să ocupe primul loc (Dunărea Călărași sau Dacia Unirea Brăila bucurându-se cu locuri pe podium). Dar scadența se apropia, justiția numește un lichidator judiciar care nu minte ca un politician și, după ceva suspense LPF este nevoită se anuleze promovarea Rapidului și să mențină ACS Poli în prima ligă, echipă recent înființată dar cu probleme la fel de mari. Pentru Rapid, ca și pentru Petrolul, Ceahlăul, U Cluj, Oțelul, FC Bihor, Farul rămâne calea reînceperii activității din ligile 4 sau 5 ale județelor respective cu scopul evident de însușire a istoriei cluburilor de tradiție. Cei mai șugubeți chiar au propus înființarea unei divizii la care să participe aceste echipe, dar proiectul nu a fost, încă, demarat. Cert este că aceste echipe, cu nume mai mult sau mai puțin apropiate de cele vechi, ocupă primele locuri din județele respective, fie că sunt echipe ale suporterilor (Oțelul) fie că și-au adăugat anul debutului l anumele consacrat (Petrolul 52). Așadar agențiile de pariuri pot iniția un nou concurs: care din aceste echipe vor ajunge mai repede înapoi în liga I ? Asta dacă nu acceptăm că actuala CSU Craiova a luat-o pe ocolite și a obținut în instanță palmaresul glorios al echipei care a falimentat sub conducerea lui Mititelu.