|






























|
Culio: Nici nu stiam unde e Romania pe harta
Mijlocaşul argentinian al lui CFR Cluj, Juan Culio, a declarat că i-au trebuit două săptămâni să se gândească dacă se va transfera la o echipă din România, ţară pe care nu ştia să o localizeze pe hartă, dar, în cele din urmă, soţia sa a fost cea care l-a convins să accepte oferta.
" Înainte de ultimul meci jucat la Serena mă schimbam în vestiar, iar impresarul meu mi-a spus că am fost vândut înainte de disputarea partidei. M-a şocat un pic vestea că voi pleca în România, iar în acel joc am evoluat cu şi mai multă ambiţie. A doua zi după meci, m-am întors în Argentina cu soţia mea şi i-am spus că trebuie să ne gândim dacă mergem, pentru că nici măcar nu ştiam unde e România pe hartă. Mi-a luat două săptămâni ca să mă gândesc, dar mi s-a transmis să accept, pentru că altfel eram vândut în altă parte. Soţia mea a insistat atunci să spun 'Da' şi aşa am făcut, pentru că ea e ceea ce am mai important în viaţa mea", a spus Culio pentru o publicaţie din oraşul său natal, Mercedes.
Argentinianul a recunoscut că nu a învăţat limba română şi a rememorat întâmplări din perioada în care era coleg de cameră cu Fabbiani: " Să vorbeşti româneşte este foarte, foarte dificil. Primele şase luni au fost teribile. Stăteam cu Fabbiani şi când mergeam la masă trebuia să îi arătăm ospătarului ce vrem să mâncăm. La început, CFR era o echipă mică, dar acum a devenit puternică, după ce am câştigat campionatul şi am participat în Liga Campionilor. Acum este între cele mai mari trei echipe din ţară, alături de Dinamo şi Steaua".
Despre un eventual transfer de la CFR Cluj, Culio a afirmat: " I-am spus impresarului meu să mă sune doar când trebuie să semnez. Dar mă simt bine unde sunt acum, în România am fost tratat ca un român, atât eu, cât şi familia mea. Din acest motiv sunt foarte mulţumit, la fel cum sunt şi din punct de vedere financiar. Dacă va veni vreo ofertă, sper să fie bună pentru club, deoarece eu sunt mulţumit cu ce am acum".
Culio s-a referit şi la posibilitatea naturalizării sale pentru a putea fi selecţionat la echipa naţională a României: " Vreau să îmi închei cariera în Argentina, dar acum vreau să stau cât mai mult posibil în Europa, dacă se poate încă 10 ani. Se vorbeşte despre o naturalizare a mea ca român, dar acolo este o lege conform căreia trebuie să ai minimum 5 ani de rezidenţă, iar mie îmi lipsesc 3 ani şi jumătate. Ar fi senzaţional să joc la un Campionat Mondial".
Emmanuel Juan Culio, în vârstă de 25 de ani, a fost transferat de CFR Cluj în vara lui 2007 de la clubul argentinian Independiente, după ce evoluase un sezon sub formă de împrumut în Chile, la echipa La Serena.
NewsIn
Taguri:
CFR Cluj
Juan Culio
harta
Mercedes
Argentinia
vestiar
impresar
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj s-a despărțit de Alibek Aliev. Atacantul suedez pleacă după doar 6 luni în Gruia
CFR Cluj și Alibek Aliev au ajuns la finalul colaborării după doar jumătate de sezon. Clubul din...
CFR Cluj și FC Argeş Pitești au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea disputată vineri seară în Gruia, în ultima etapă a play-off-ului din Liga 1, într-o partidă care a rămas...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat vineri seară în Gruia, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Partida a fost...
CFR Cluj și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat duminică seara pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a patra...
CFR Cluj s-a impus la limită în duelul cu Rapid București, scor 1-0, vineri seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a doua a play-off-ului din Liga 1. Meciul a...
CFR Cluj a încheiat sezonul regulat din Liga 1 cu o victorie clară, 2-0, împotriva lui Dinamo București, luni seara, în ultimul meci al etapei a 30-a.
...
CFR Cluj și-a trecut în cont o nouă victorie, 2-1 cu Petrolul Ploiești, într-un meci disputat pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a...
CFR Cluj s-a impus cu 3-2 în fața rivalei Universitatea Cluj, sâmbătă seara, într-un derby spectaculos disputat pe stadionul din Gruia, contând pentru etapa a 26-a a Superligii României....
CFR Cluj a obținut o victorie complicată, dar spectaculoasă, vineri seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", impunându-se cu 4-2 în fața ultimei clasate, Metaloglobus...
CFR Cluj a oficializat transferul atacantului sloven Luka Zahović, jucător care a evoluat în ultimul sezon și jumătate în campionatul Poloniei, la Górnik Zabrze. Mutarea a fost confirmată...
CFR Cluj a oficializat transferul definitiv al portarului Mihai Popa de la FC Torino, mutare anunțată joi prin intermediul site-ului oficial al clubului din Gruia. Gruparea ardeleană a ajuns la...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alessandro Lucarelli
Italia
49 ani

Alexandru Filip
România
39 ani
Alexandru Gudea
România
30 ani
AS ROMA
Italia
99 ani

Cyril Domoraud
Coasta de Fildeș
55 ani

Dennis Rommedahl
Danemarca
48 ani

Dirk Kuyt
Olanda
46 ani
Djakaridja Koné
Coasta de Fildeș
40 ani

Dušan Simić
Serbia
46 ani

Emilio Butragueño
Spania
63 ani

Jaime Pacheco
Portugalia
68 ani

Júnior Morais
Portugalia
40 ani

Marco Marchionni
Italia
46 ani

René Vandereycken
Belgia
73 ani

Thomas Kraft
Germania
38 ani

Wederson
Brazilia
45 ani
|
|
|
|