Noul antrenor principal al echipei de fotbal FC Timişoara, Gabi Balint, a sosit marţi dimineaţă, pe calea aerului, după ora 10:00, în oraşul în care-şi va desfăşura activitatea, informează site-ul clubului.
Balint a mers imediat la club, unde s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian. De asemenea, Balint a avut, la orele prânzului, primele discuţii cu noii săi colaboratori, antrenorii secunzi Valentin Velcea şi Adrian Stoicov, precum şi cu membrii staff-ului medical şi administrativ. S-au pus la punct, cu această ocazie, noi detalii referitoare la perioada de intersezon .
Gabi Balint va conduce miercuri, 7 ianuarie, de la ora 14:00, primul antrenament al echipei, urmând ca pe 8 ianuarie să fie prezentat oficial, în prezenţa conducerii clubului timişorean.
Conferinţa de presă de prezentare oficială a noului antrenor al FC Timişoara va avea loc joi, de la ora 13:30, la hotelul "Reghina Blue".
Înainte de acest eveniment, miercuri, 7 ianuarie, cu începere de la ora 16:00, se va desfăşura o primă şedinţă de pregătire, uşoară, în cadrul complexului "Dan Păltinişanu", deschisă publicului şi mass-media. Presa poate lua declaraţii, la zona mixtă, de la jucători, înainte de ora 14:00, când este fixată reunirea formaţiei în vederea pregătirii returului, precizează comunicatul clubului.
Programul perioadei de pregătiri din interesezon
Marţi a fost actualizat programul perioadei de pregătire din acest intersezon al echipei FC Timişoara, informează site-ul clubului. Astfel, pe 7 ianuarie, la ora 14:00, este prevăzută reunirea lotului, la stadionul "Dan Păltinişanu", pe 8-9 ianuarie va avea loc vizita medicală, iar pe 14 ianuarie jucătorii timişoreni vor pleca în stagiul de pregătire din Turcia, cazarea fiind asigurată la hotelul "Arcadia Atlantis", din staţiunea Belek, situată la aproximativ 30 de kilometri de Antalya. În zilele de 20, 21, 23 şi 25 sau 26 ianuarie vor avea loc meciuri de verificare, adversarii urmând să fie oficializaţi în cel mai scurt timp, precizează comunicatul clubului. Întoarcerea în ţară este prevăzută pe 27 ianuarie. De asemenea, între 3 şi 14 februarie, se va desfăşura, tot în străinatate, cel de-al doilea cantonament. Informaţii suplimentare despre destinaţia acestui stagiu urmează să fie publicate în aceste zile, precizează site-ul clubului.