Lotul de jucători ai echipei AC Universitatea Arad, echipă ce evoluează în liga a doua a fotbalului românesc, s-au reunit luni, pentru a începe campania de primăvară ce are ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
Lotul de jucători prezintă câteva noutăţi faţă de cel cu care echipa arădeană a încheiat prima parte a actualei ediţii de campionat, conducerea clubului reuşind să facă câteva achiziţii importante, dorite de antrenorul Costel Bogoşel.
Noile achiziţii sunt Marian Nicolau, care evoluează pe postul de fundaş central, Viorel Gheorghe, portar, ambii de la Cetatea Suceava, mijlocaşii Dan Găldeanu (fost la Unirea Alba-Iulia, Poli Timişoara şi Jiul Petroşani), Bogdan Jambor (fost la Minerul Lupeni, Liberty Salonta şi Tricotaje Ineu) şi juniorul Richard Filaret (de la Atletico Arad).
De menţionat că de Filaret, care a trecut prin curtea scoţienilor de la Celtic Glasgow, sunt interesate mai multe grupări din Anglia, contractul semnat cu ACU Arad având prevăzut că jucătorul va putea pleca în orice moment dacă va primi o ofertă concretă şi avantajoasă.
Conducerea grupării studenţeşti mai încearcă aducerea unui atacant de valoare, o posibilă ţintă putând fi Flavius Băd, care nu mai este mulţumit de condiţiile de la 'U' Cluj, interesat să revină acasă la Arad, dar care nu ar zice nu unei eventuale oferte venită din Liga I. O altă variantă ar putea fi Cosmin Paina, un atacant de la Gaz metan Mediaş, de la care se aşteaptă un răspuns concret.