FC Voluntari a fost învinsă de formația croată Slaven Belupo cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, într-un meci amical jucat în Slovenia.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Vice Kendes (84), potrivit paginii de Facebook a clubului ilfovean. Slaven Belupo a ocupat locul 7 în sezonul trecut în Croația.
Antrenorul Claudiu Niculescu a aliniat echipa: D. Balauru (Petrariu, 46) — Al. Coman (Leasă, 46), I. Balaur, Maftei (M. Popescu, 46), Acsinte (V. Olteanu, 46) — Tăbăcariu (A. Ionescu, 46), Răuță — G. Deac (Popadiuc, 46), L. Marinescu (Capățînă, 46), Pîrcălabu (Ivanovici, 46) — Voduț (Ad. Bălan, 46).