Autogoluri transformate în goluri din condeiul arbitrilor

Autogolul este unul dintre cele mai nefericite evenimente de care poate avea parte un fotbalist pe parcursul unei partide. De cele mai multe ori survine în urma unor acțiuni ofensive ale adversarului, când mingea este deviată sau se lovește nefericit pentru cei păgubiți. Dintr-acelea neprovocate, precum cel al lui Nicoliță pe „Stantiago Bernabéu”, sunt foarte rare.

 

Recent, în ultimele etape din Liga I, au fost niște autogoluri clare, transformate însă de oficialii acelor partide drept goluri! Este adevărat, de prin anii 80, forurile internaționale ale fotbalului au recomandat arbitrilor ca în asemenea situații echivoce între gol și autogol să acorde credit ofensivei. Însă nu în orice condiții, ci la bunul simț de situație, și în niciun caz când cel din ofensivă nici măcar nu atinge mingea…

 

În ultima etapă disputată din Liga I, cea de-a 16-a, au fost nu mai puțin de trei autogoluri care au fost cu toate trecute din condei drept goluri, de arbitrii în rapoartele de joc. Iar raportul de joc este sfânt, așa încât ceea ce e consemnat în el rămâne bătut în cuie, chiar dacă sunt informații incorecte, așa încât și cei care ne ocupăm de statistici trebuie să-l urmăm. Să le iau pe rând.

 

Mai întâi golul victoriei timișorene cu Astra (scor final 2-1), unde Sebastian Colțescu l-a scris pe Mailat drept marcator, cu toate că mingea șutată de acesta cu putere în transversală dacă nu întâlnea apoi spatele portarului Iliev n-ar fi intrat în poartă, ci ar fi venit în partea opusă, chiar putându-se declanșa un contraatac al celor de la Astra. Apoi la derby-ul CSU Craiova – Steaua (scor 2-5), în care s-a consemnat câte un autogol de fiecare parte. Mai întâi la un șut al lui Burlacu, care s-ar fi dus mult pe lângă poartă, l-a întâlnit însă în traiectoria sa pe nevinovatul Larie, din care a ricoșat în poarta lui Niță. Iar apoi, de partea cealaltă, la o centrare pe jos din stânga careului a lui Alibec, atât Budescu, cât și adversarul său Kelić (în foto) s-au întins simultan după mingea care l-a atins pe cel din urmă din piciorul căruia a intrat în poartă. Stupoare însă, István Kovács l-a trecut în raport ca marcator pe Budescu. Un marcator care nici măcar nu a atins mingea!!! O situație dubioasă cu privire la marcatorii reali am consemnat și la meciul din etapa a 14-a, la partida Dinamo – Juventus (scor 3-0), arbitrată de Andrei Chivulete. La ultimul gol s-a întâmplat ceva asemănător cu faza descrisă mai sus în care Burlacu a fost creditat cu gol, când șutul lui Costache, care altfel s-ar fi dus pe lângă poartă, a întâlnit piciorul unui alt nevinovat, Măzărache, din care s-a dus în poartă. În aceeași partidă, și golul doi a avut un alt marcator în foaia de arbitraj față de cel din realitate, Katsikas, și nu P. Anton. Căci mingea trimisă de grec cu capul a fost respinsă de portar de pe linia porții, lovindu-se apoi de căpitanul dinamovist din care a intrat în poartă. Cu toate acestea, elenul a fost trecut ca marcator.

 

Pentru meciurile din cupele europene, UEFA a stabilit ca la finalul celor 90 de minute, în momentul alcătuirii raportului de joc să fie de față, în afara arbitrilor și a observatorului, și un corespondent UEFA al partidei, de obicei un ziarist, care a urmărit partida din tribune unde a relatat pentru UEFA.com. Această reuniune este menită tocmai lămuririi unor semne de întrebare, faze litigioase ca și a cifrelor respectivei întâlniri. Cunosc acest lucru în cunoștință de cauză, căci în trei ediții am fost corespondent UEFA. Și chiar am avut o situație aflată în dubiu între gol sau autogol, chiar la celebrul „sfert” din Europa League, Rapid – Steaua, disputat în Giulești. Observatorul UEFA, un norvegian Odd Flattum, opina că golul alb-vișiniilor fusese de fapt autogolul lui Rădoi, așa văzuse el din locul în care se afla. Cum nici arbitrul, germanul Wolfgang Stark, nu-l identificase prea bine pe marcator, a rămas să cad eu la pace cu Flattum. Argumentându-i că Viorel Moldovan fusese cel care a împins mingea în poartă, toată lumea a căzut de-acord că internaționalul nostru a fost marcatorul. Ar putea și LPF să-i oblige pe arbitrii, că nu le cade rangul, ca atunci când au asemenea situații, să ceară și părerea reprezentanților televiziunilor, care au mai mulți… ochi. Altfel vor exista mereu suspiciuni. De ce? Păi să ne amintim.

 

 

Unii ar cataloga asemenea elemente sau evenimente ca având o mică însemnătate. În afară de faptul că este anormal să se oficializeze niște neadevăruri (o fac destul politicienii ca și mulți alți compatrioți, de o ducem atât de „bine”), asemenea elemente nu-s chiar așa de nevinovate. Un asemenea gol din condeiul unui arbitru a decis chiar un titlu de golgeter în campionatul nostru. S-a întâmplat în sezonul 1997-98, la partida Gloria - Ceahlăul (2-1), din etapa a 32-a. La ambele goluri ale gazdelor a fost creditat Oană. Dacă al doilea a fost cu adevărat înscris de el, la primul situația din teren a fost cu totul alta. Conducătorul partidei, Cristian Marinescu, l-a înscris în foaia de arbitraj ca marcator, cu toate că autor fusese coechipierul său, Bălăceanu. Fapt recunoscut chiar şi de Oană! Ar fi trecut neobservată eroarea lui Marinescu, dacă respectivul gol nu ar fi cântărit decisiv în stabilirea golgeterului acelui sezon, Vasile Oană totalizând la final 22 de goluri, cu unul mai mult decât Constantin Barbu (FC Argeș). În plus acel titlu de golgeter i-a ajutat lui Oană să se transfere în vară în Turcia, la Ankaragücü (Gloria primind 450.000 USD, transferul fiind ulterior regretat amarnic de clubul turc care și-a dat seama că s-a țepuit, Oană jucând doar 7 partide, fără a înscrie vreun gol).