Fotbalistul Florin Şoavă a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu gruparea Universitatea Craiova şi se află deja la antrenamente cu echipa din Liga I.
Florin Şoava are 30 de ani şi a jucat ultima oară în Rusia la formaţia Khimki. Soavă a debutat în Liga I la Electroputere Craiova care şi-a schimbat numele apoi în Extensiv Craiova. Între 1999 şi 2001 el a evoluat la Universitatea Craiova, de unde a fost transferat la Rapid. De la gruparea giuleşteană mijlocaşul a fost vândut la Spartak Moscova, formaţie care l-a împrumutat la Krilia Sovietov Samara, pentru ca în 2007 să revina la Spartak Moscova. Şoavă a jucat în 22 de meciuri pentru echipa naţională a României.
De serviciile mijlocaşului s-a interesat şi Dinamo, care vroia să-l înregimenteze pe jucător în cazul în care nu s-ar fi realizat transferul lui Ousmane N'Doye.
Şoavă va fi prezentat oficial luni, iar sâmbătă va efectua primul antrenament cu gruparea din Bănie.