|






























|
Costel Enache: Din start prima şansă era a Craiovei
Tehnicianul echipei FC Botoşani, Costel Enache, a declarat după meciul cu CS Universitatea Craiova, pierdut cu scorul de 1-5, că acest rezultat este dureros şi o revenire pare ireală, însă în fotbal s-au văzut minuni.
"Am venit cu gânduri mari, am vrut să ne facem un retur plin de speranţe. Nu e chiar uşor să digeri o înfrângere la scor. Am gestionat greşit anumite situaţii de joc. Nu am foarte multe de reproşat din punct de vedere al atitudinii, al dorinţei. Din păcate au fost lucruri care nu au ieşit astăzi. Pare ireală o revenire după acest scor. S-au văzut minuni în fotbal. Să treacă timpul şi vedem ce o să gândim pentru meciul retur. Din start prima şansă era a Craiovei. Acum au făcut-o mai clară. Chiar dacă rezultatul este unul dureros, să nu uităm că am ajuns până aici. Lucrurile trebuie îmbunătăţite", a spus Enache.
Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, echipa FC Botoşani, într-un meci din prima manşă a semifinalelor Cupei României, la care Alexandru Băluţă a marcat de trei ori. Alexandru Băluţă a reuşit o triplă (12, 30, 82), după ce la jocul de campionat cu Poli Iaşi a fost lăsat în afara lotului, marcând după o pasă a lui Gustavo, aflat căzut pe gazon, dintr-o pasă a lui Mitriţă, şi din lovitură liberă. Celelalte goluri ale gazdelor au fost reuşite de Gustavo Di Mauro Vagenin (45+4 penalty), după ce tot el a fost faultat de Miron, şi de Alexandru Ionuţ Mitriţă (65), care a reluat în plasă centrarea bulgarului Dimitrov (ex-FC Botoşani).
Returul va avea loc luna viitoare.
Taguri:
FC Botoşani
Costel Enache
CS Universitatea Craiova
Cupa României
» Cupa Romaniei - Istoria editiilor si statistici
» Cupa Romaniei - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa României
Dinamo București și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României, după ce a trecut cu 1-0 de formația de ligă secundă Metalul Buzău, joi seara, pe stadionul "Arcul de...
Universitatea Craiova a obținut calificarea în semifinalele Cupei României după un meci intens împotriva celor de la CFR Cluj, decis abia în prelungiri. Oltenii s-au impus cu scorul de 3-1,...
FC Argeș Pitești a obținut calificarea în semifinalele Cupei României după un meci dramatic disputat miercuri seara, la Mioveni, unde s-a impus cu 3-2 în fața formației de ligă secundă...
Universitatea Cluj și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României după victoria obținută marți seara pe Cluj Arena, scor 2-1, în fața formației FC...
Universitatea Craiova și CFR Cluj, deținătoarea trofeului, se vor duela în sferturile de finală ale Cupei României, conform țintarului stabilit după încheierea fazei grupelor. Capul de...
Miercuri seară, pe Arena "Francisc Neuman" din Arad, CFR Cluj a triumfat în finala Cupei României la fotbal, învingând FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1). Aceasta este a cincea...
CFR Cluj a obținut un nou trofeu în palmares, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2, în finala Cupei României disputată miercuri seară, pe stadionul "Francisc von...
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca finala Cupei României, ediția 2024-2025, să se desfășoare pe stadionul "Francisc Neuman" din...
CFR Cluj a obținut calificarea în finala Cupei României, unde va înfrunta echipa FC Hermannstadt, după un succes categoric, scor 4-1, în fața formației...
FC Hermannstadt a reușit să obțină un loc în finala Cupei României, după o victorie dramatică cu 2-1 în fața echipei Rapid București, în prima...
Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând-o la lovituri de departajare, scor 3-2 pe Oţelul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|