Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că absenţa spectatorilor la meciul de pe teren propriu cu Lituania din Liga Naţiunilor din 17 noiembrie, ca urmare a sancţiunii UEFA, reprezintă o "pierdere uriaşă" pentru echipa naţională a României.
"E o pierdere uriaşă faptul că jucăm al doilea meci din Liga Naţiunilor fără sprijinul spectatorilor. Iar asta va cântări destul de mult. Cred că faptul că nu am reuşit să ne impunem în faţa Muntenegrului pe teren propriu a fost cauzat şi de absenţa spectatorilor (scor 0-0 în 17 septembrie). Jocul de fotbal fără spectatori nu are sens. Este cea mai dură sancţiune", a spus Burleanu.
Acesta a explicat că din cele trei amenzi primite de la UEFA în urma partidei cu Serbia de pe Arena Naţională, două vor fi suportate de firma de pază şi protecţie care are contract cu FRF.
"Noi am fost sancţionaţi după meciul cu Serbia pentru rasism cu închiderea stadionului şi o amendă de 50.000 de euro. Pentru utilizarea materialelor pirotehnice amenda e de 15.000 de euro, iar pentru pătrunderea suporterilor pe terenul de joc amenda e de 8.000 de euro. Aceste ultime două amenzi, materiale pirotehnice şi pătrunderea pe teren, vor fi scăzute din contractul pe care FRF îl are cu firma de pază şi protecţie. Pentru utilizarea materialelor pirotehnice şi pătrunderea pe teren ne dorim să întărim controlul, dar ne depăşesc total scandările jignitoare şi rasiste. Aici am avea nevoie de o modificare în plan legislativ pentru ca vinovaţii să poată fi sancţionaţi", a afirmat Burleanu.
Conducerea Federaţiei Române de Fotbal va avea în curând o întâlnire cu reprezentanţii grupurilor de suporteri care creează probleme la meciurile echipei naţionale. "Vrem să avem un dialog cu aceste grupări ale suporterilor pentru a vedea şi noi care e obiectivul din spatele acestor comportamente. Vrem să stăm de vorbă cu ei să înţelegem de ce se întâmplă asemenea lucruri pe stadion. Aceste grupuri de suporteri nu mai primesc bilete gratuite sau cu reducere din partea FRF, am blocat totul în toamna anului 2014", a mai spus preşedintele.
Echipa naţională de fotbal a României va disputa cu porţile închise meciul cu Lituania, programat la 17 noiembrie, pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, în cadrul etapei a 5-a a Ligii Naţiunilor.