Echipa de fotbal FCSB a terminat nedecis cu formaţia elveţiană FC Lucerna, 0-0, joi, pe "Estadio Jose Burgos Quintana" din Coin, în stagiul de pregătire din Spania, la meciul de debut al antrenorului Mihai Teja.
Bogdan Planic (17), Florinel Coman (20) şi Mihai Roman I (87) au ratat cele mai mari ocazii ale vicecampionilor. Lucerna, formaţie aflată pe locul 5 în Elveţia, a irosit ocazii mai clare în acest meci, în care a dominat repriza secundă.
FCSB a început cu Bălgrădean - R. Benzar, Planic, M. Bălaşa, Junior Morais - D. Nedelcu, Fl. Matei (Ad. Stoian, 41) - D. Man, Fl. Tănase, Fl. Coman - Rusescu. După pauză au intrat, printre alţii, Andrei Vlad - Gnohéré, Moruţan, Mihai Roman I, Jakoliš etc.
FCSB va juca următorul meci amical pe 20 ianuarie, contra formaţiei chineze Shanghai Shenhua, la Marbella (17:00, ora României).