Mijlocaşul Alexandru Chipciu a declarat, sâmbătă seară, că înfrângerea cu Suedia este una dureroasă, subliniind că naţionalei i-a lipsit mai multă încredere.
"Este o înfrângere dureroasă. Am simţit că puteam egala. Nu presiunea a fost factorul decisiv în înfrâgere. Am început mai slab meciul, apoi am recuperat şi cred că puteam obţine cel puţin un punct. Nu s-a terminat nimic, e doar primul meci, nici cu Feroe nu va fi uşor, mai ales că echipa a crescut foarte mult. Cred că ne-a lipsit mai multă încredere", a declarat Chipciu.
Reprezentativa României a început campania de calificare pentru Campionatul European din 2020 cu o înfrângere în faţa Suediei, sâmbătă seară, la Solna, scor 2-1 pentru gazde. Meciul a contat pentru grupa F preliminară a competiţiei de anul viitor.
Au marcat pentru gazde Quaison ’33 şi Claesson ’40. Tricolorii au înscris prin Keşeru ’58.
Următorul joc al “tricolorilor” este programat marţi, 26 martie, de la ora 21.45, pe stadionul echipei CFR Cluj, contra Insulelor Feroe.