|






























|
FC Argeș a depus dosarul de licențiere pentru Liga 1
Chiar dacă s-au suspendat competițiile sportive pe durata stării de urgență din cauza pandemiei de COVID-19, personalul administrativ din cadrul clubului FC Argeș a lucrat în această perioadă pentru depunerea dosarului de licențiere pentru Liga 1.
Pentru a preveni răspândirea virusului, Federația Română de Fotbal a sistat activitatea cu publicul și a creat o aplicație specială, astfel încât reprezentanții cluburilor să nu mai fie nevoiți să se prezinte personal la București pentru depunerea documentației. Conform prevederilor FRF, grupările de Liga a 2-a sunt obligate să depună aceste dosare până la data de 31 martie 2020, iar FC Argeș s-a încadrat în acest termen.
Vasile Popa: Dosarele cu cele 5 criterii sunt 100% complete
Oficialii clubului FC Argeș s-au conformat și au trimis marți la FRF dosarele pentru obținerea licenței la Liga 1: " Astăzi vom încărca în sistemul electronic dosarele pentru obținerea licenței la Liga 1. Au fost 5 criterii pe care a trebuit să le îndeplinim. Am bifat absolut toate criteriile, adică cel sportiv, juridic, financiar, cel legat de personal și cel de infrastructură. În acest moment, dosarele cu cele cinci criterii sunt în proporție de 100% complete. Dacă va mai fi nevoie de mici completări, vom fi anunțați de reprezentanții FRF și le vom transmite ulterior. În afară de cele 5 criterii obligatorii, trebuie doar să mai depunem dosarul de clasificare al Academiei clubului nostru la care încă se lucrează. Termenul de depunere a fost prelungit de FRF cu 5 zile de la data încetării stării de urgență. Vă pot spune că a fost o muncă asiduă cu dosarul de licențiere. Împreună cu directorul executiv, Bogdan Stoica și colegii din celelalte compartimente ale clubului, am reușit să depunem actele la timp, în termenul cerut de FRF", a declarat directorul sportiv Vasile Popa, responsabilul cu dosarul de licențiere al clubului FC Argeș.

Cătălin TUDOSE
Sursa:
Cătălin TUDOSE
Taguri:
Liga 1
Liga 2
COVID-19
dosar de licențiere
FC Argeș
Vasile Popa
Bogdan Stoica
FRF
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Argeș Pitești
Sepsi OSK a dat lovitura în finalul meciului cu FC Argeș
Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut o victorie dramatică în deplasarea de la Mioveni, unde a învins-o pe FC Argeș Pitești cu 1-0....
FC Argeș și Farul Constanța au remizat la Mioveni, după două goluri marcate în patru minute
FC Argeș și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 1-1, vineri seara, la Mioveni,...
FC Argeș a trecut la limită de FK Csíkszereda
FC Argeș a obținut a doua victorie din actuala ediție a Superligii, după ce a învins-o pe FK Csíkszereda cu 1-0, vineri seară, pe stadionul...
FC Argeș "a spart gheața" în Superligă! Victorie la limită cu Petrolul, deși a jucat o repriză în zece oameni
Robert Moldoveanu a adus primele puncte ale sezonului
FC Argeș...
Taylor Luvambo este jucătorul echipei FC Argeş, anunţă site-ul oficial al piteştenilor. Născut pe 5 iulie 1999, la Saint-Denis, în Franța, Taylor are 1,80 m și evoluează...
Fundașul central cipriot Evagoras Antoniou se alătură lotului "alb-violet" înaintea noului sezon, anunţă site-ul oficial al piteştenilor.
Format la...
FC Argeș Pitești și Rapid București au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale finalului de play-off, terminând la egalitate, scor 2-2, într-o partidă...
CFR Cluj a obținut o victorie extrem de prețioasă pe terenul celor de la FC Argeș, scor 1-0, într-un duel disputat vineri seara la Mioveni, în etapa a 5-a a play-off-ului din Liga 1. Partida...
FC Argeș Pitești și Dinamo București au încheiat nedecis, scor 1-1, confruntarea disputată sâmbătă seara la Mioveni, în cadrul etapei a treia din play-off-ul...
Universitatea Cluj continuă parcursul excelent din play-off și a urcat pe primul loc în Liga 1, după succesul obținut în deplasare, 1-0, pe terenul celor de la FC Argeș...
FC Argeș Pitești și Unirea Slobozia au remizat fără goluri, scor 0-0, duminică, la Mioveni, într-un duel disputat în etapa a 30-a din Liga 1, ultima rundă a sezonului...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alessandro Caparco
Italia
43 ani
Bernard Onanga Itoua
Congo
38 ani

Bismarck
Brazilia
57 ani

Bora Milutinović
Serbia
82 ani

Darko Pančev
Macedonia
61 ani
Doru Dudiță
România
49 ani
Dragoș Grigore
România
40 ani

Emre Belözoğlu
Turcia
46 ani
Gabriel Caramarin
România
49 ani

Gabriel Milito
Argentina
46 ani
GENOA 1893
Italia
133 ani
Georgi Sarmov
Bulgaria
41 ani

Gökhan Zan
Turcia
45 ani

Javad Nekounam
Iran
46 ani

Jean-Jacques Tizié
Coasta de Fildeș
54 ani

Marcel Desailly
Franța
58 ani

Marco Osório
Portugalia
47 ani

Mehmet Topuz
Turcia
43 ani

Rabie Yassin
Egipt
66 ani

Rafinha
Brazilia
41 ani
Raúl Albentosa
Spania
38 ani

REAL SOCIEDAD
Spania
117 ani

Tomáš Skuhravý
Cehia
61 ani
|
|
|
|