Eșalonul secund al fotbalului nostru a debutat în septembrie 1934. Inițial trebuia să pornească cu 5 serii a câte 6 echipe, fiecare calate pe cele 5 ligi existente începând cu 1930 (nord, sud, est, vest și centru). Nu au început bine meciurile și în fiecare serie au mai fost introduse câte 2 echipe, printre care și Sportul Studențesc. R.G.M. Timișoara (retrogradată din divizia națională cu un an înainte), SG Sibiu (finalistă a campionatului național, 1931), I.L.S.A. Timișoara, semifinalistă în Cupa României (1935). De atunci divizia B, ulterior categoria B, din nou divizia B și acum liga a II-a și-a schimbat de multe ori formatul. Am început, de circa 2 săptămâni, să îmbogățim secțiunea de rezultate ale acestei competiții cu scorurile înregistrate în sezoanele mai vechi (1986-2003): CLICK AICI
Am fost întrebat de mai mulți pasionați de programarea pe etape, în special în divizia A. Ceea ce noi cunoaștem acum, 13 etape tur și 13 etape retur a câte 7 meciuri, program stabilit la începutul întrecerii, nu a existat întotdeauna. Pentru anii 1932-36 programarea a constat în etape săptămânale de 4 sau 6 sau 3 meciuri, care oricum le-am roti nu putem obține 11 etape de câte 6 meciuri. În 1936-37 putem ajunge la 22 etape, dar cu meciuri disputate în avans sau după data programării. Sezonul 1937-38 s-a desfășurat din nou în calupuri de 3, 4 sau 5 meciuri în fiecare serie de 10 echipe, pentru ca primele programe de 11 etape ori 6 meciuri să fie desfășurate în 1938-40. Introducerea la mijlocul lunii octombrie a echipei Universitatea din Cluj, mutată la Sibiu, ca a 13-a echipă a stricat programul pe etape. În sfârșit, din 1946-47 putem vorbi de etape stabilite la începutul campionatului cu același număr de meciuri (după caz, 7, sau 8, sau 6). Returul a început, de fiecare dată, cu prima etapă din tur, cu o singură excepție, sezonul 1988-89, când prima etapă a turului a fost și ultima a campionatului, etapa a 17-a fiind prima dn retur, a 16-a fiind a 19-a, adică ordinea din retur a fost inversă ca cea din tur. Nu putem suspiciona anumite aranjamente pentru că acestea au existat în funcție de necesități.
La divizia B nu putem vorbi de un program respectat până la ediția 1947-48. Sezonul 1937-38 s-a încheiat cu numeroase meciuri redisputate la masa verde, 3 echipe retrase în seria a II-a, iar clasamentul final publicat în anuare este o mare inginerie. În sezonul 1939-40 FRF s-a gândit să adune în prima serie câte o echipă din orașele cu o populație mai mare, dar nu a reușit să stabilească, până la final, ocupantele căror locuri pot promova. AS Constanța (locul 2), Victoria CFR Iași și Metrom Brașov s-au retras în pauza de iarnă, Mureșul din Târgu Mureș și C.A. Oradea s-au mutat în fotbalul maghiar odată cu dictatul de la Viena și pierderea de către România a acestor orașe, iar FC Brăila, cu o clasare mai proastă a promovat ca reprezentantă a orașului în locul echipei Franco-Româna. După 1997 vom asista la un val de retrageri, dar și modificarea la cel puțin 2-3 ani a numărului de echipe.