Echipa naţională a României a fost umilită duminică pe stadionul "Ullevaal" din Oslo cu scorul de 4-0 de reprezentativa Norvegiei, în Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor. Golurile scandinavilor au fost marcate de Erling Braut Håland (13, 64, 74) şi Alexander Sørloth (39). "Tricolorii" veneau după o înfrângere cu 2-1 în Islanda, ratând calificarea la EURO 2020. Ei vor juca pe 14 octombrie, la Ploieşti, cu Austria, în Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor.
Mirel Rădoi: "
Nu ştiu ce aş mai putea spune după o asemenea prestaţie şi un asemenea rezultat. Mi-e şi ruşine de ruşine dumneavoastră, chiar sunt foarte multe de discutat, dar aş vrea să mă limitez la ceea ce pot să vă spun în acest moment, doar câteva idei, pentru că asta ar însemna să mă duc prea adânc şi nu vreau să fac public. E clar că în momentul în care joci de această manieră nu prea poţi să pui mare accent pe posesie sau să ai pretenţii. Sunt lucruri pe care nu le înţeleg şi e straniu, încerc să le descopăr. Cum o echipă care a jucat 120 de minute şi a făcut doar trei schimbări în primul 11 şi noi, care am jucat 90 de minute, nu am putut să fim mai proaspeţi şi prezenţi în teren în seara asta. Nu pot să remarc nimic, nici atitudine, nici reacţie, dacă nu am făcut-o până acum, nu o să fac nici acum. În continuare ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, nu vorbim despre un rezultat drastic, vorbim de o umilinţă. În privinţa scorului, care nu are loc de nici o interpretare, nu ştiu ce scuze am mai putea găsi în acest moment. Cred că atitudinea şi schimbarea trebuiau să o arate faţă de colegii lor şi de echipa naţională, ar trebui să cerem scuze celor care au stat în faţa televizoarelor, pentru că nu numai noi am trăit o umilinţă, o întreagă ţară a suferit o umilinţă, toţi trăim acelaşi lucru".
Liga Naţiunilor - Liga B, Grupa 1
Oslo, Ullevaal Stadion
Norvegia - România 4-0 (2-0)
Au marcat: Erling Braut Håland (13, 64, 74), Alexander Sørloth (39)
Au evoluat echipele:
Norvegia: 1. Rune Jarstein - 14. Omar Elabdellaoui (căpitan; 16. Jonas Svensson, 79), 6. Stefan Strandberg, 3. Kristoffer Ajer, 2. Birger Meling - 10. Martin Ødegaard (17. Martin Linnes, 70), 15. Sander Berge, 21. Mathias Normann (18. Fredrik Midtsjoe, 70), 11. Mohamed Elyounoussi (20. Jens Petter Hauge, 85) - 23. Erling Braut Håland (7. Joshua King, 79), 9. Alexander Sørloth. Selecţioner: Lars Lagerbaeck.
Rezerve neutilizate: 12. Andre Hansen, 13. Sondre Rossbach - 4. Leo Østigard, 5. Sigurd Rosted, 8. Patrick Berg, 19. Markus Henriksen, 22. Morten Thorsby.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) - 6. Cristian Manea, 15. Andrei Burcă, 3. Alin Toşca, 11. Nicuşor Bancu - 8. Alexandru Cicâldău (23. Nicolae Stanciu, 75), 2. Alexandru Creţu (10. Alexandru Maxim, 75), 18. Răzvan Marin - 14. Ianis Hagi (20. Alexandru Mitriţă, 63), 9. George Puşcaş (13. Claudiu Keşeru, 64), 19. Gabriel Iancu (7. Denis Alibec, 90+1). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. David Lazar - 4. Sergiu Hanca, 5. Mihai Bălaşa, 17. Ciprian Deac, 21. Dragoş Grigore, 22, Mario Camora.
Cartonaşe galbene: Elabdellaoui (60) - Bancu (84).
Arbitru: Ivan Kruzliak; arbitri asistenţi: Tomas Somolani, Branislav Hancko; al patrulea oficial: Filip Glova (toţi din Slovacia). Delegat UEFA: Oleg Harlamov (Estonia), observator UEFA pentru arbitri: Jouni Hyytiae (Finlanda).
Sorin AROTĂRIŢEI