Ȋn urmă cu exact 35 de ani, pe 16 octombrie 1985, România era ȋnvinsă de Irlanda de Nord pe teren propriu, 0-1 pe fostul "23 August", ȋntr-una din cele mai nedrepte şi dureroare ȋnfrângeri suferite vreodată de echipa naţională. Drumul nostru spre Mondialul din Mexic 1986 se vedea astfel compromis.
Ȋntr-o partidă ȋn care au lipsit Ştefănescu (suspendat) şi Cămătaru (accidentat), tricolorii au atacat aproape continuu, fapt ilustrat de raportul de şuturi pe poartă (11-2) şi de cornere (21-0). Atunci când portarul Jennings a fost bătut, a intervenit fundaşul Jimmy Nicholl, care a respins de două ori de pe linia porţii.
După o lună, Irlanda de Nord realiza un egal de salon pe Wembley, 0-0 cu Anglia, şi se califica la turneul final din Mexic. Tricolorii au mai aşteptat ȋncă patru ani pentru o calificare la Campionatul Mondial.
Vă invităm să retrăiţi meciul prin intermediul presei vremii.
Cătălin TUDOSE