|






























|
Antonie Solomon: Vom sprijini Universitatea Craiova
Primarul oraşului Craiova, Antonie Solomon, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va încerca, împreună cu Consiliul Local, să găsească o modalitatea prin care clubul Universitatea să fie sponsorizat.
" În proiectul de buget o să încerc să vin cu un ajutor financiar către Universitatea Craiova, în nişte condiţii anume. Adică sper ca cei din Consiliul Local să înţeleagă că echipa este a Craiovei, joacă pentru Craiova şi ne face imagine. Nu mai trebuie să stăm departe de fenomenul sportiv şi mai ales când e vorba de imaginea Craiovei trebuie să aducem şi noi un aport financiar. Nu ştiu care va fi formula, acţiuni, asociere... Pentru locurile 1-6, pentru imaginea Craiovei, vă dăm atât, câştigaţi campionatul vă dăm atât. Să văd bugetul şi apoi pot spune cât dau la sport şi la Universitatea. Există formule extrem de legale ca să nu te doară capul când vine Curtea de Conturi, să prezinţi cum a fost cheltuit banul public", a spus Solomon.
Antonie Solomon a lăsat să se înţeleagă faptul că îi va înapoia banii pe care Adrian Mititelu i-a investit în modernizarea stadionului Ion Oblemenco.
" Eu cu Adrian Mititelu ne respectăm. El a cheltuit foarte mult cu stadionul, care e al Primăriei. Dacă nu au fost nişte relaţii de colaborare atunci, nu s-a înţeles exact mersul lucrurilor... Adică investeşti în casa mea şi eu nu te bag în seamă deloc? E obligaţia mea. Nu ştiu ce va fi, dar eu ştiu că trebuie să-mi fac datoria, aşa cum mi-am făcut-o şi până acum", a completat Solomon.
Taguri:
primar
Antonie Solomon
Universitatea Craiova
Consiliul Local
sprijin
sponsor
Curtea de Conturi
Adrian Mititelu
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Iordache
România
45 ani

Cristián Álvarez
Argentina
41 ani

Cristian Soporan
România
51 ani

Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani

David Embé
Camerun
53 ani

Diogo Santos
Portugalia
42 ani

Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani

Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani

Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani

Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani

Karel Brückner
Cehia
87 ani

Lucas Barrios
Paraguay
42 ani

Marco Bizot
Olanda
35 ani

Nicolae Stanciu
România
53 ani

Pedro Reyes
Chile
54 ani

Quim
Portugalia
51 ani

Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani

Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani
|
|
|
|