|






























|
Rednic e convins ca valoarea lui Ropotan se va dubla pana la vara
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, marţi, că mijlocaşul Adrian Ropotan nu va mai pleca în această iarnă din Ştefan cel Mare, chiar dacă oferta venită din Rusia s-a cifrat la 3 milioane de euro, şi consideră că în vară fotbalistul va valora dublu.
" Ropotan nu pleacă, a fost o ofertă pentru el, dar nu s-au înţeles. Valoarea lui Ropotan a crescut foarte mult, iar dacă el va juca bine în continuare, sunt convins că vom lua dublu pe el în vară", a declarat Rednic.
Mijlocaşul defensiv dinamovist a fost ofertat în această iarnă de formaţia rusă Dinamo Moscova, iar presa a vehiculat ca sumă de transfer 3 milioane de euro.
Antrenorul dinamovist a vorbit şi despre transferul ratat de Homei la West Ham din cauza faptului că nu a primit permis de muncă pe teritoriul Marii Britanii. " Homei nu ştiu dacă mai pleacă, am înţeles că perioada de transferări din Anglia s-a terminat", a spus Rednic, după care a glumit pe seama calităţilor sale de antrenor, în timp ce îşi săruta mâinile: "Ce antrenor bun sunt, ce jucători am scos: Ropotan 3 milioane, Homei 2,7 milioane".
" E regretat Mărgăritescu, dar cu el în teren acum un an şi ceva eram pe locul 6 în campionat, asta nu înseamnă că Mărgăritescu nu este un jucător bun", a mai spus Rednic.
În ceea ce îl priveşte pe Cosmin Moţi, reîntors în această săptămână de la Siena, Rednic a afirmat: " Moţi se va antrena separat o perioadă, îl înţeleg pentru că şi eu am trecut prin aceeaşi situaţie în Belgia. Nu trebuie să îşi facă probleme, sunt sigur că a luat ceea ce e mai bun din fotbalul italian, disciplină şi profesionalism, în primul rând. Siena era o echipă prea mică pentru pentru el, el poate pleca mai târziu la o echipă mai mare din Europa. Echipele mici se bazează pe apărare, bubuie toate mingile în faţă".
Dinamo l-a împrumutat pe Cosmin Moţi la începutul lunii septembrie pe o perioadă de 10 luni la Siena. În vara lui 2009, italienii aveau opţiune de cumpărare definitivă a jucătorului, contra sumei de 3,5 milioane de euro. Fundaşul nu s-a acomodat la Siena, el evoluând în doar 4 meciuri în cele cinci luni petrecute la formaţia din Serie A. Moţi va reveni la formaţia din Ştefan cel Mare tot în aceleaşi condiţii contractuale pe care le-a avut până în vară, urmând să fie remunerat cu un salariu anual de 100.000 de euro.
Taguri:
Dinamo Bucuresti
Mircea Rednic
Adrian Ropotan
Dinamo Moscova
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|