Ȋn urmă cu exact 45 de ani, echipa naţională obţinea o remiză, 2-2 cu Spania, la Craiova, ȋntr-un joc contând pentru preliminariile Campionatului European 1980, ce urma a se desfăşura ȋn Italia.
Meciul a reprezentat şi ultima partidă sub tricolor, ca jucător, al lui Mircea Lucescu. Legitimat ȋn acel moment la Corvinul Hunedoara, cel care fusese căpitanul României la Mondialul din Mexic 1970 avea să evolueze până ȋn minutul 51, ȋnlocuit fiind de Crişan. Acesta din urmă avea să reziste doar 8 minute pe gazon, eliminat fiind ȋmpreună cu spaniolul Isidoro San José după o altercaţie.
România a condus de două ori, după golurile lui Dudu Georgescu, fiind ȋnsă egalată de fiecare dată. Plecat dintre "tricolori" ca jucător, Mircea Lucescu avea să revină după doi ani şi jumătate, ca selecţioner, ȋn toamna anului 1981.
Vă invităm să retrăiţi partida prin intermediul presei vremii.