Antrenamentul din această dimineaţă al Universităţii a început cu câteva zeci de minute întârziere din cauză că jucătorii au cerut explicaţii cu privire la restanţele financiare. Fotbaliştii lui "U" sunt neplătiţi de mai bine de două luni, iar astăzi trebuia să-şi primească o parte din bani, după cum le-a promis conducerea. Cum a acest lucru nu s-a întâmplat, ei au solicitat o întâlnire cu un oficial al clubului care să explice situaţia.
"
A venit domnul Vădana în vestiar şi le-a explicat că se încearcă virarea banilor pe carduri până săptămâna viitoare. Lor li s-a promis că-şi primesc banii până la finele acestei luni. Cum azi e 30 aprilie, e normal ca jucătorii, ca orice angajaţi, să ceară explicaţii. Nu s-a pus problema să nu se antreneze, ci doar au dorit să vorbească cu cineva din conducere", ne-a declarat antrenorul Alpar Meszaros (foto), neplătit nici el de aproape trei luni. "E normal ca situaţia aceasta să afecteze echipa. Când jucătorul e cu gândul la ratele de la maşină sau la alte lucruri de genul ăsta, e normal să nu se mai concentreze la fotbal. Sper ca situaţia să se remedieze până săptămâna viitoare, dar nu prea văd cum, având în vedere că acţionarii tot nu s-au înţeles", a mai adăugat tehnicianul.
Universitatea are în acest moment datorii de aproximativ cinci milioane de lei, iar doar restanţele către jucători şi antrenori însumează 1,5 milioane de lei. La începutul săptămânii viitoare se va desfăşura o nouă şedinţă Adunării Generale a Acţionarilor în care se va discuta, din nou, propunerea companiei Intop, parte a grupului Impact, de diminuare a capitalului social, dar şi majorarea de capital de aproximativ două milioane de euro pe care societatea a dorit să o efectueze încă de săptămâna trecută. Atunci, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local Cluj, s-a opus - la nivel declarativ - infuziei de capital propusă de compania Intop - Impact. Poziţia exprimată de consilierul Turdean a fost prezentată din postura oficială de preşedinte al Comisiei CL, acţionar majoritar al clubului Universitatea.
Ziua de Cluj