Dinamo București continuă campania de întărire a lotului pentru noul sezon prin aducerea experimentatului mijlocaș cipriot Charalampos Kyriakou. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a sosit din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Apollon Limassol, și a semnat un angajament valabil până în vara anului 2027.
"Bine ai venit, Charalampos Kyriakou! Mijlocașul cipriot în vârstă de 30 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane, până la 30.06.2027, venind liber de contract de la Apollon Limassol. Îi urăm mult succes și cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo!", a transmis clubul bucureștean pe pagina oficială.
Charalampos Kyriakou este un produs al academiei celor de la Apollon Limassol, echipă pentru care a evoluat în nu mai puțin de 294 de partide. În acest interval, a reușit să își treacă în palmares un titlu de campion, trei Cupe ale Ciprului și două Supercupe. Totodată, este un obișnuit al naționalei Ciprului, adunând până acum 69 de selecții.
Pe lângă sosirea lui Charalampos Kyriakou, Dinamo a oficializat și transferul definitiv al mijlocașului Patrick Olsen la formația daneză AC Horsens. Clubul român a păstrat un procent dintr-un eventual transfer ulterior al jucătorului. Olsen a venit la Dinamo în septembrie 2024, bifând 29 de apariții și marcând un gol.
În această perioadă de mercato, Dinamo a ajuns deja la 4 achiziții, Charalampos Kyriakou (Apollon Limassol), Alexandru Musi (FCSB), Cristian Mihai (FC UTA Arad) și tânărul atacant Luca Bărbulescu, provenit de la FC Augsburg.