FC Dinamo București a anunțat, luni, că a încheiat procesul de insolvență, ca urmare a unei hotărâri definitive pronunțate de Tribunalul București. Vestea a fost făcută publică printr-un mesaj emoționant postat pe pagina oficială de Facebook a clubului.
"Zi istorică pentru Dinamo! Am ieșit oficial din insolvență! După ani grei, plini de încercări și sacrificii, clubul Dinamo e din nou liber! Un capitol dureros s-a închis, iar de azi începe un nou drum - cu fruntea sus și cu o forță de neoprit! Decizia a fost pronunțată de Tribunalul București, în urma unui proces complex de reorganizare financiară și administrativă, susținut de o echipă dedicată și de încrederea acordată de suporteri, investitori și parteneri", au transmis reprezentanții clubului într-un comunicat.
Administratorul special al clubului, Andrei Nicolescu, a subliniat rolul decisiv pe care l-au avut suporterii în această perioadă: "Astăzi este despre speranță, luptă și renaștere. Mulțumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieșirea din insolvență este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut și au mers mai departe, chiar și atunci când părea imposibil".
Este pentru a doua oară când Dinamo trece printr-o procedură de insolvență. Prima a avut loc în perioada în care clubul era administrat de Ionuț Negoiță, iar în septembrie 2015 societatea revenea în circuitul economic, după ce datoriile istorice au fost acoperite conform planului de reorganizare aprobat. Atunci, Dinamo a reușit să plătească aproximativ 4,5% dintr-un total al masei credale estimat la 17,5 milioane de euro.
A doua procedură a fost declanșată în 26 iunie 2021, când Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București a acceptat solicitarea clubului de intrare în insolvență, în contextul unor probleme financiare grave. Prin eforturi susținute și o strategie de redresare bine coordonată, Dinamo a reușit să iasă din acest impas.