Universitatea Cluj a obținut o victorie importantă în fața celor de la Farul Constanța, scor 1-0 (1-0), luni seara, pe terenul de la Ovidiu, în cadrul
etapei a 6-a din Liga 1. Partida a fost una tensionată, clujenii evoluând majoritar în inferioritate numerică.
Singurul gol al meciului a fost marcat rapid de croatul Dino Mikanović, în minutul 4, cu un voleu plasat la colțul scurt, după o centrare perfectă a lui Andrei Gheorghiță.
Câteva minute mai târziu, Universitatea Cluj a rămas în zece oameni, după ce Iulian Cristea a fost eliminat pentru un fault comis asupra lui Alexandru Ișfan, într-o poziție de ultim apărător. Deși faza s-a încheiat în careu, arbitrul a acordat doar lovitură liberă de la marginea acestuia.
"Alb-albaștriiv au controlat jocul pe durata partidei, dar nu a reușit să își creeze ocazii cu adevărat periculoase. Cea mai mare șansă a gazdelor a venit în minutul 37, când Alexandru Ișfan a șutat din șase metri, însă portarul Iustin Chirilă a respins excelent.
Constănțenii au mai încercat să amenințe poarta "alb-negrilor" prin șuturi de la distanță, prin Ionuț Larie (62), Eduard Radaslavescu (69), Jovan Marković (90+5) și Fabinho (90+7), dar fără precizie. Aceasta a fost prima înfrângere pe teren propriu pentru Farul Constanța în actualul sezon.
18.08.2025, Ovidiu, Stadion: "Central-Academia Gheorghe Hagi", ora: 21:30
Farul Constanţa - Universitatea Cluj 0-1
A marcat: 0-1 Dino Mikanović (4)
Farul Constanța: Buzbuchi – Steve Furtado (Fabinho 46), Larie, Țâru, Cr. Ganea – Ramalho (Cojocaru 46), Dican (Seruca 62), Radaslavescu – Vână (Marković 73), Ișfan, R. Tănasă (Sima 83). Antrenor: Ianis Zicu.
"U" Cluj: Chirilă – Mikanović, D. Codrea, I. Cristea, Chipciu – G. Simion, Artean – Bic (Fvbry 60), Nistor, A. Gheorghiță (Miguel Silva 60) – Lukić (A. Trică 90). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonașe galbene: Ramalho (20), Seruca (67) - Lukić (29), G. Simion (80)
Cartonaș roșu: Iulian Cristea (10)