Florin Şoavă, fotbalistul Universităţii Craiova, a declarat, în Turcia, după înfrângerea în faţa echipei Amkar Perm (Rusia), că trebuie ca formaţia sa să se impună în partidele oficiale.
Universitatea Craiova a suferit prima înfrângere din 2009, fiind învinsă joi, la Belek (Turcia), cu scorul de 2-0 (1-0), într-un meci amical cu Amkar Perm din cadrul stagiului din Antalya.
Formaţia rusă, care a încheiat campionatul trecut pe locul patru, s-a impus prin golurile marcate de Martin Kuşev (33) şi Ivan Cerencikov (80), din penalty, după un fault comis de Silviu Lung jr la Kuşev.
Şoavă a explicat ca prima înfrângere a venit în faţa unui adversar puternic şi pe fondul oboselii normale, acumulate de olteni în ultimul timp.
După cum informează site-ul oficial al clubului, jucătorul a spus: "
I-am avertizat pe băieţi că întâlnim un adversar puternic. Sunt o echipă care a explodat în ultimul timp, nici ei nu se aşteptau să aibă o asemenea ascensiune. Au avut evoluţii constant bune în campionatul intern. Am pierdut, dar eu consider că am făcut o partidă buna. Trebuie să câştigăm în întâlnirile oficiale, nu punem mare preţ pe rezultatele din meciurile de verificare".
În continuare, el a precizat: "
Resimţim cu toţii o anumită stare de oboseală care s-a acumulat. Am avut ocazie de a marca la 1-0, nu am reuşit să înscriem, iar adversarii s-au distanţat la 2-0, din penalty. În campionatul Rusiei sunt echipe puternice, se investeste masiv, s-au văzut rezultatele în ultimii ani în cupele europene".
La finalul declaraţiei sale, fotbalistul s-a referit la returul campionatului: "
Nu pot să promit nimic pentru acest retur, dar Craiova este o echipă competitivă, cu tineri talentaţi care vor exploda în cel mai scurt timp. Sperăm să câştigăm cât mai multe meciuri, iar la finalul stagiunii să fim cât mai sus, chiar pe primul loc, dacă se poate".
Universitatea Craiova se află în cantonament în Antalya (Turcia).