Lot echilibrat: 13 stranieri și 13 jucători din Liga 1 pentru echipa națională
Antrenorul principal al echipei naționale, Mircea Lucescu, a făcut publică lista jucătorilor convocați pentru partidele programate în luna septembrie. Tricolorii vor disputa mai întâi un meci amical cu reprezentativa Canadei, apoi vor înfrunta Cipru în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Pentru această acțiune, selecționerul a apelat la 26 de fotbaliști, împărțiți în mod egal între stranieri și jucători din Liga 1. Printre noutățile lotului se regăsesc tinerii Ștefan Baiaram, Alexandru Dobre, Louis Munteanu, Andrei Borza și Virgil Ghiță.
Naționala va întâlni Canada pe 5 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională din București, într-un joc de verificare. Al doilea test al lunii va fi pe 9 septembrie, la ora 21:45, pe stadionul GSP din Nicosia, contra Ciprului, în campania de calificare la Mondialul din 2026.
Lotul ales de Mircea Lucescu
Portari: Horațiu Moldovan (Real Oviedo/Spania, 14 selecții), Ștefan Târnovanu (FCSB, 3 selecții), Răzvan Sava (Udinese/Italia, debutant).
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano/Spania, 31/1), Deian Sorescu (Gaziantep FK/Turcia, 21/0), Andrei Burcă (Yunnan Yukun/China, 41/1), Bogdan Racovițan (Raków Czestochowa/Polonia, 4/0), Virgil Ghiță (Hannover 96/Germania, 3/0), Mihai Popescu (FCSB, 4/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 47/2), Andrei Borza (Rapid, debutant).
Mijlocași: Adrian Șut (FCSB, 7/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 31/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan Marin (AEK Atena/Grecia, 68/12), Nicolae Stanciu (Genoa/Italia, 82/15), Darius Olaru (FCSB, 26/0), Florin Tănase (FCSB, 21/5), Dennis Man (PSV Eindhoven/Olanda, 37/10), David Miculescu (FCSB, 2/0), Alexandru Mitriță (Zhejiang FC/China, 25/4), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova, debutant), Alexandru Dobre (Rapid, 2/0).
Atacanți: Denis Drăguș (Eyüpspor/Turcia, 24/5), Daniel Bîrligea (FCSB, 4/1), Louis Munteanu (CFR Cluj, 1/0).