CFR Cluj s-a impus cu 3-2 în fața rivalei Universitatea Cluj, sâmbătă seara, într-un derby spectaculos disputat pe stadionul din Gruia, contând pentru
etapa a 26-a a Superligii României.
"Alb-vișinii" au intrat în meci în forță și au deschis scorul încă din minutul 5, când Damjan Đoković a punctat cu o lovitură de cap, profitând de o respingere greșită în defensiva adversă. Presiunea CFR-ului a continuat, iar diferența s-a dublat rapid, Lorenzo Biliboc finalizând în minutul 10, după ce șutul lui Andrei Cordea a fost blocat în careu.
"Alb-negrii" au reacționat și au reintrat în joc prin Dan Nistor, care a trimis precis de la marginea careului, în minutul 29, la capătul unei acțiuni purtate de Alexandru Chipciu. Finalul primei reprize le-a aparținut însă din nou "feroviarilor", Mario Camora ducând scorul la 3-1, cu un șut sub transversală, după o eroare a lui Issouf Macalou.
După pauză, "U" Cluj a forțat revenirea și a fost foarte aproape de gol în două rânduri prin Jovo Lukić. Mai întâi, Mihai Popa a respins lovitura sa de cap, iar la cornerul imediat următor atacantul bosniac a trimis mingea în bară. Insistențele oaspeților s-au concretizat în minutul 83, când Mouhamadou Drammeh a marcat, după ce portarul CFR-ului a intervenit la o nouă lovitură de cap a lui Jovo Lukić.
Finalul a fost tensionat. CFR a ratat șansa de a închide meciul pe contraatac, Andrei Cordea lovind bara, iar Islam Slimani trimițând în plasa laterală. Partida s-a încheiat cu un conflict dur pe margine, în care au fost implicați jucători și membri ai staffurilor celor două echipe. Antrenorul italian Cristiano Bergodi a fost eliminat, primind cartonașul roșu.
07.02.2026, Cluj Napoca, Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", ora: 20:00
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare)
CFR Cluj - Universitatea Cluj 3-2
Au marcat: 1-0 Damjan Đoković (5), 2-0 Lorenzo Biliboc (10), 2-1 Dan Nistor (29), 3-1 Mário Camora (43), 3-2 Mouhamadou Drammeh (83)
CFR Cluj bifează astfel a șaptea victorie consecutivă și rămâne neînvinsă de opt etape, în timp ce Universitatea Cluj venea după trei succese la rând. În meciul din tur, cele două formații au remizat.
CFR Cluj: M. Popa – Aly Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar, Đoković, Korenica (Fică 73) – A. Cordea, Aliev (Slimani 66), Biliboc (Șfaiț 73). Antrenor: Daniel Pancu.
"U" Cluj: Gertmonas – Mikanović (Fábry 82), I. Cristea, J. Cisse, Chipciu – Nistor (Stanojev 63), D. Codrea (Lukić 46), Drammeh – Macalou, A. Trică (El Sawy 46), O. Mendy (Bic 46). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonașe galbene: A. Cordea (77), M. Popa (86) – Bic (62), Cristiano Bergodi (79)