FC Argeş Pitești a obținut calificarea în play-off-ul Ligii 1 după un succes de mare importanță pe Arena Națională din Bucureşti, 1-0 cu Dinamo, în
etapa a 29-a. Golul decisiv a venit în minutul 75, când Ricardo Matos a reluat spectaculos, din voleu, de la aproximativ 14 metri, o minge respinsă în urma unui corner. Reușita portughezului a schimbat ierarhia din zona superioară și a stabilit definitiv configurația primelor 6 clasate.
Partida a început alert. Cătălin Cârjan a testat reflexele lui Cătălin Căbuz încă din minutul 3, iar replica "alb-violeților" nu s-a lăsat așteptată: Ricardo Matos și Claudiu Micovschi l-au pus la încercare pe Devis Epassy în aceeași fază. Mamoudou Karamoko a fost cel mai periculos "câine roșu" înainte de pauză, cu o intervenție salvatoare a lui Cătălin Căbuz (22) și o bară în minutul 39. În repriza secundă, ocaziile au continuat la ambele porți, iar Yanis Pârvu a trecut și el pe lângă deschiderea scorului.
Un moment aparte s-a consemnat în prima parte, când arbitrul Marian Barbu a acordat o pauză de hidratare pentru jucătorii musulmani, aflați în perioada Ramadanului, o premieră în Liga 1. Finalul a aparținut însă argeșenilor, care au gestionat avantajul și au rezistat presiunii "alb-roșilor".
Victoria a trimis-o pe FC Argeş Pitești în play-off, cu 49 de puncte, în timp ce Dinamo a bifat a doua înfrângere consecutivă, o situație nemaiîntâlnită pentru bucureșteni în actualul sezon. Totodată, rezultatul consfințește o surpriză majoră, campioana en titre FCSB va evolua în play-out.
01.03.2026, Bucureşti, Stadion: "Arena Națională", ora: 18:00
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș);
Dinamo Bucureşti - FC Argeş Pitești 0-1
A marcat: 0-1 Ricardo Matos (74)
Dinamo Bucureşti: Epassy – Sivis (Ikoko 77), K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Alberto Soro (Milanov 76), Gnahoré, Cârjan – Armstrong (Târbă 66), Karamoko (Al. Pop 52), Musi (Cr. Mihai 66). Antrenor: Željko Kopić.
FC Argeş Pitești: Căbuz – Tofan, Sadriu, Tudose, Briceag – Borţa, Rober Sierra, Raţă – Micovschi (Y. Pârvu 68), Ricardo Matos (Rădescu 87), Bettaieb (R. Moldoveanu 78). Antrenor: Bogdan Andone.
Cartonaşe galbene: Opruţ (41) – Raţă (90+2), Căbuz (90+3), Briceag (90+5)
Cătălin TUDOSE