|






























|
Ionut Popa: Nu sunt bani nici acum la Iasi
Fostul antrenor al echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, luni, că gruparea din Dealul Copoului nu a depăşit impasul financiar, dar oficialii clubului nu mai vor să spună acest lucru.
" Tot timpul mi s-a promis cât am fost eu la Poli Iaşi că va fi bine, dar foarte rar oamenii de afaceri şi-au respectat cuvântul dat. La Iaşi, niciodată nu au fost bani şi nu sunt nici acum bani. Asta e o mare vrăjeală! Cei de la club nu mai vor să spună cum stau lucrurile în realitate. Vă spun eu, bani nu au fost la Iaşi şi nici nu vor fi, dar pretenţiile sunt cât casa. Oricum, nu mă mai interesează. Iaşiul pentru mine este istorie. Nu ştiu dacă oficialii clubului au apreciat ce-am făcut eu sau nu. E treaba lor. Eu am opiniile mele şi mi-e de-ajuns", a spus Popa.
Tehnicianul arădean a afirmat că ar prefera să antreneze la judeţ, numai să nu întâmpine probleme cu banii: " Nu mai preiau în viaţa mea vreo echipă care să aibă probleme financiare. Mai bine mă duc la judeţ, numai să am condiţii pentru a-mi putea face meseria. Oricum, am răbdare până în vară. Am înţeles că nişte investitori vor să preia formaţia FC Bihor Oradea. Cine ştie, poate voi antrena acolo din vară".
Taguri:
Poli Iasi
Ionut Popa
bani
Dealul Copoului
oameni de afaceri
FC Bihor Oradea
» CSMS Iasi - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Iași
Retrogradată recent din Liga 1, gruparea din Copou a făcut un pas important spre reconectarea cu trecutul său: începând din sezonul 2025/2026 al Ligii a II-a, echipa va...
Echipa Metaloglobus București a reușit să promoveze pentru prima oară în istoria sa în Superliga României, după ce a câștigat cu 1-0 returul barajului de menținere/promovare disputat...
Politehnica Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică pe teren propriu împotriva celor de la Metaloglobus București, în manșa tur a...
Petrolul Ploiești a obținut o victorie crucială în Copou, 2-0 împotriva formației Poli Iași, în ultima rundă din play-out-ul Superligii României. A un...
FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea cu Unirea Slobozia, desfășurată sâmbătă pe stadionul "Municipal", în cadrul etapei...
Pe stadionul din Copou, Poli Iași și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au oferit un meci tacticizat, încheiat la egalitate, 0-0, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii României. Prima repriză a...
Politehnica Iași a învins-o pe FC Botoșani la scor de forfait, 3-0 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii...
Politehnica Iași a obținut o victorie categorică, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC UTA Arad, scor 4-0, într-un meci din cadrul etapei a doua a...
Politehnica Iași a obținut prima sa victorie cu Vasile Miriuță antrenor, 1-0 cu Petrolul Ploiești, duminică, acasă, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României....
Poli Iași a obținut un rezultat de egalitate, 1-1 (0-1), împotriva CFR Cluj, duminică seara, acasă, în etapa a 27-a a Superligii României, deși a evoluat mai bine de o oră în...
FC UTA Arad s-a impus pe terenul Politehnicii Iași joi seară, scor 1-0, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dániel Zsóri (79).
Momentul de aur...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Aleksandar Šušnjar
Serbia
32 ani

Alessandro Matri
Italia
42 ani
Alexandru Vagner
România
37 ani
Andreas Mihaiu
România
28 ani
Andrei Petrescu
România
41 ani

Augustine Eguavoen
Nigeria
61 ani

Carlos Gurpegi
Spania
46 ani

Cristian Bordea
România
39 ani

Cristinel Pojar
România
59 ani

Florin Majer
România
41 ani

Gabriel Precup
România
40 ani

João Pinto
Portugalia
55 ani

Kassaly Daouda
Niger
43 ani

Leontin Grozavu
România
59 ani

Marco Materazzi
Italia
53 ani
Marian Chițu
România
40 ani

Max Lorenz
Germania
87 ani

Mugur Gușatu
România
57 ani

Richard Møller Nielsen
Danemarca
89 ani

Richard Stearman
Anglia
39 ani

Roberto Abbondanzieri
Argentina
54 ani

Saeed Al-Owairan
Arabia Saudită
59 ani
Tiago Gomes
Portugalia
41 ani

Tommy Söderberg
Suedia
78 ani
|
|
|
|