Liga 1 se pregătește pentru noul sezon
Cluburile din Liga 1 au intrat deja în perioada de reconstrucție a loturilor pentru stagiunea 2026-2027. După încheierea sezonului precedent, formațiile din primul eșalon profită de pauza competițională pentru a aduce jucători noi, a renunța la fotbaliștii care nu mai intră în planurile tehnice și a pune la punct strategiile pentru următoarea campanie. Vara se anunță una agitată pe piața transferurilor, iar mai multe echipe au început deja negocierile pentru întărirea loturilor.
Când începe noul campionat?
Noul sezon din Liga 1 va debuta în weekendul 18-19 iulie 2026. Cu o săptămână înainte, pe 11 iulie, va avea loc Supercupa României, primul trofeu pus în joc în noua stagiune. Partida se va disputa în Bănie și le va aduce față în față pe campioana României, Universitatea Craiova, și pe Universitatea Cluj, vicecampioana Ligii 1 și finalista Cupei României.
Programul sezonului este deja stabilit. Prima etapă se va desfășura pe 18 și 19 iulie, iar competiția va continua până la pauza de iarnă, programată după runda din 19-20 decembrie 2026. Echipele vor reveni pe teren la mijlocul lunii ianuarie 2027, iar fazele decisive ale campionatului vor începe în primăvară, când play-off-ul și play-out-ul sunt programate să debuteze în luna martie.
Perioada de transferuri
Fereastra de mercato din această vară este deschisă între 17 iunie și 8 septembrie 2026. Astfel, cluburile vor avea la dispoziție aproape trei luni pentru a efectua transferuri, a negocia prelungiri de contract și a definitiva loturile cu care vor aborda noul sezon. Perioada de mercato se va încheia după primele etape ale campionatului, ceea ce înseamnă că unele echipe ar putea continua să facă modificări importante în lot chiar și după startul noii stagiuni.
Mișcări importante pe piața transferurilor
Formațiile care vor reprezenta România în cupele europene încearcă să își consolideze loturile înaintea startului preliminariilor continentale, în timp ce celelalte cluburi caută soluții pentru a-și îndeplini obiectivele din campionat. Unele echipe vizează lupta pentru titlu, altele își propun calificarea în play-off, iar nou-promovatele încearcă să construiască loturi competitive pentru a se menține în primul eșalon.
Pe măsură ce perioada de transferuri avansează, numărul mutărilor confirmate va crește considerabil, iar loturile formațiilor din Liga 1 vor suferi modificări importante înainte de debutul sezonului. Suporterii vor urmări cu interes atât achizițiile realizate de favoritele la titlu, cât și schimbările produse la cluburile care își propun să surprindă în sezonul 2026-2027.
Iată toate transferurile confirmate din pauza de vară a sezonului 2026-2027 din Liga 1
UNIVERSITATEA CRAIOVA
ANTRENOR: Filipe Coelho -Portugalia- (confirmat)
AU VENIT: Alexandru Maxim (portar, FC Voluntari), Răzvan Sava (portar, Udinese Calcio), Baptiste Roux -Franța- (fundaș central, FK TSC Bačka Topola), Ronaldo Webster -Jamaica- (fundaș stânga, KF Shkëndija), João Lameira -Portugalia- (mijlocaș defensiv, Oțelul Galați), Heriberto Tavares -Capul Verde- (extremă stânga, Maccabi Netanya), Simon Elisor -Franța- (atacant, FC Famalicão)
AU PLECAT: João Gonçalves -Portugalia- (portar, CD Nacional Madeira), Silviu Lung jr. (portar, final contract), Florin Gașpăr (fundaș dreapta, Chindia Târgoviște), Vasile Mogoș (fundaș dreapta, SSC Bari), Juraj Badelj -Croația- (fundaș central, Aris Limassol), Darius Fălcușan (fundaș central, Concordia Chiajna), Florin Ștefan (fundaș stânga, FK Gaziantep), Anzor Mekvabishvili -Georgia- (mijlocaș defensiv, Chicago Fire), Lyes Houri -Franța- (mijlocaș ofensiv, Dinamo Tbilisi), David Barbu (atacant, Steaua București), Ștefan Bană (extremă dreapta, Al Kharaitiyat SC)
UNIVERSITATEA CLUJ
ANTRENOR: Cristiano Bergodi -Italia- (confirmat)
AU VENIT: Neofytos Michail -Cipru- (portar, FC Pafos), Friday Adams -Nigeria- (fundaş dreapta, FC Botoșani), Noah Loosli -Elveția- (fundaș central, VfL Bochum), Florent Poulolo -Martinica- (fundaş central, FC UTA Arad), Alin Techereș (fundaș stânga, Sepsi Sfântu Gheorghe), Pedro Pinho -Portugalia- (mijlocaș defensiv, GD Chaves), Luca Szimionaş (mijlocaș central, Hellas Verona, Under 20), Marius Ștefănescu (extremă dreapta, Konyaspor Kulübü), Ibuchi Chukwu -Nigeria- (extremă stânga, Gloria Bistrița), Alibek Aliyev -Rusia- (atacant, CFR Cluj), Ioan Vermeşan (atacant, Hellas Verona, Under 20)
AU PLECAT: Edvinas Gertmonas -Lituania- (portar, Servette Geneva), Andrei Coubiş (fundaș central, Lincoln City), Alin Techereş (fundaș stânga, Politehnica Timișoara), Alin Toșca (fundaş central, retras), Jasper van der Werff -Elveția- (fundaş central, FC Aarau), Miguel Silva -Portugalia- (fundaș stânga, Oțelul Galați), Andrei Artean (mijlocaș defensiv, Politehnica Timișoara), Răzvan Oaidă (mijlocaș defensiv, FC UTA Arad), Alexandru Bota (mijlocaș central, FC Bihor Oradea), Alessandro Murgia -Italia- (mijlocaș central, Guidonia Montecelio), Andrej Fábry -Slovacia- (mijlocaș ofensiv, Corvinul Hunedoara), Omar El Sawy (extremă dreapta, Rapid București), Atanas Trică (atacant, AEK Larnaca), Virgiliu Postolachi -Moldova- (atacanta, FC Brisbane Roar)
CFR CLUJ
ANTRENOR: António Folha -Portugalia- (nou)
AU VENIT: Árpád Tordai (portar, FC UTA Arad), André Moreira -Portugalia- (portar, Volos NFC), Alexandru Țârlea (fundaș dreapta, Metaloglobus București), Iva Gelashvili -Georgia- (fundaș central, FC Panserraikos), Cristian Ignat (fundaș central, Rapid București), Renato Pantalon -Croația- (fundaș central, FK Jablonec), Leo Saca -Moldova- (fundaș central, FC Barcelona U19), Yuval Sade -Israel- (mijlocaș defensiv, Maccabi Netanya), Cristian Perea -Spania- (mijlocaș defensiv, Real Madrid Castilla), Igor Savić -Bosnia- (mijlocaș defensiv, Zrinjski Mostar), Francisco Barrios -Uruguay- (mijlocaș central, CA Boston River), Bruno Costa -Portugalia- (mijlocaș central, FC Gimhae), Adi Nalic -Bosnia- (mijlocaș ofensiv, Zrinjski Mostar),Stefan Dražić -Serbia- (atacant, APOEL Nicosia), Sergiu Buș (atacant, FC Hermannstadt), Jelani Dumas -Belgia- (atacant, Benfica Lisabona "B"), Bilel Omrani -Algeria- (atacant, Concordia Chiajna)
AU PLECAT: Mihai Popa (portar, Motor Lublin), André Moreira -Portugalia- (portar, contract reziliat), Ștefan Senciuc (fundaș dreapta, Rapid București), Léo Bolgado -Brazilia- (fundaș central, Petro de Luanda), Daniel Dumbravanu -Moldova- (fundaș central, FC Voluntari), Marian Huja (fundaș central, Raja Casablanca), Matei Ilie (fundaș central, Kasımpaşa), Anton Krešić -Croația- (fundaș central, KF Tirana), Sheriff Sinyan -Gambia- (fundaș central, Rapid București), Aly Abeid -Mauritania- (fundaș stânga, JS Kabylie), Bruno Costa -Portugalia- (mijlocaș central, contract reziliat), Damjan Đoković -Croația- (mijlocaș defensiv, contract reziliat), Karlo Muhar -Croația- (mijlocaș defensiv, FCSB), Ervin Omic -Austria- (mijlocaș defensiv, Wisla Kraków), Yuval Sade -Israel- (mijlocaș defensiv, FC Hanoi), Igor Savić -Bosnia- (mijlocaș defensiv, Zrinjski Mostar), Tidiane Keïta -Franța- (mijlocaș central, FC Ordabasy), Amin Ziblim -Ghana- (mijlocaș central, Raja Casablanca), Ciprian Deac (extremă dreapta, retras), Mohammed Kamara -Liberia- (extremă stânga, Rapid București), Meriton Korenica -Kosovo- (extremă stânga, FCSB), Alibek Aliyev -Rusia- (atacant, Universitatea Cluj), Luka Zahović -Slovenia- (atacant, NK Maribor)
DINAMO BUCUREŞTI
ANTRENOR: Nuno Campos -Portugalia- (nou)
AU VENIT: Alaa Bellaarouch -Maroc- (portar, SC Braga), Darío Benavides -Spania- (fundaș dreapta, RAAL La Louvière), David Irimia (fundaș dreapta, Metaloglobus Bucureșt), Ştefan Opriş (fundaș dreapta, Politehnica Iași), Imran Fetai -Macedonia de Nord- (fundaș central, KF Shkëndija), Martin Pascual -Spania- (fundaș central, CD Mirandés), Răzvan Radu (fundaș stânga, Metalul Buzău), Diogo Pinto -Portugalia- (mijlocaș ofensiv, Olimpija Ljubljana), Oliver Hintsa -Eritrea- (atacant, Sogndal Fotball), Dean Zandbergen -Olanda- (atacant, VVV Venlo)
AU PLECAT: Jordan Ikoko -RD Congo- (fundaş dreapta, final de contract), Maxime Sivis -Franța- (fundaș dreapta, FK Orenburg), Kennedy Boateng -Togo- (fundaş central, SC Al Fateh), Cristian Licsandru (fundaș central, Concordia Chiajna), Răzvan Pașcalău (fundaș central, Cosenza Calcio), Valentin Țicu (fundaş stânga, Farul Constanța), Eddy Gnahoré -Franța- (mijlocaș defensiv, FCSB), Godwin Udosen -Nigeria- (mijlocaș central, CS Dinamo București), Alexandru Irimia (mijlocaș central, Metaloglobus București), Adriano Manole (mijlocaș central, CSL Ștefănești), Casian Soare (mijlocaș central, contract reziliat), Georgi Milanov -Bulgaria- (mijlocaș ofensiv, Botev Plovdiv), Ianis Doană (mijlocaș ofensiv, Politehnica Timișoara), Antonio Bordușanu (extremă dreapta, CSM Slatina), Adrian Caragea (extremă stânga, PAOK Salonik "B"), Valentin Dumitrache (atacant, Chindia Târgovişte), Raul Rotund (atacant, contract reziliat), Vadym Kyrychenko -Ucraina- (atacant, Cetatea Suceava), Alexandru Pop (atacant, Hapoel Ironi Kiryat Shmona)
RAPID BUCUREŞTI
ANTRENOR: Daniel Pancu (nou)
AU VENIT: Bogdan Ungureanu (portar, Sepsi Sfântu Gheorghe), Benjamin Siegrist -Elveția- (portar Genoa CFC), Ștefan Senciuc (fundaș dreapta, CFR Cluj), Alin Kumer Čelik -Slovenia- (fundaș central, Genoa CFC), Daniel Graovac -Bosnia & Herțegovina- (fundaș central, FCSB), Cristian Ignat (fundaş central, Petrolul Ploiești), Sheriff Sinyan -Gambia- (fundaș central, CFR Cluj), Ebenezer Annan -Ghana- (fundaș stânga, AS Saint-Étienne), Latif Ouedraogo -Burkina Faso- (fundaș stânga, Genoa CFC Under 20), Vladan Bubanja -Muntenegru- (mijlocaș defensiv, NK Osijek), Chec Bebel Doumbia -Burkina Faso- (mijlocaș central, Genoa CFC), Timotej Jambor -Slovacia- (mijlocaș central, Śląsk Wrocław), Luka Gojković -Serbia- (mijlocaș ofensiv, FC UTA Arad), Eric Tape -Coasta de Fildeș- (mijlocaș central, Olympic Sport Abobo), Omar El Sawy (extremă dreapta, Universitatea Cluj), Rareș Pop (extremă dreapta, Petrolul Ploiești), Mohammed Kamara -Liberia- (extremă stânga, CFR Cluj), Raul Stanciu (extremă stânga, CS Tunari), Antoine Baroan -Franța- (atacant, AVS Futebol SAD), Jason Kodor (atacant, Lecce Primavera), Filip Stojilković -Serbia- (atacant, KS Cracovia)
AU PLECAT: Adrian Briciu (portar, Concordia Chiajna), Dejan Iliev -Macedonia de Nord- (portar, contract reziliat), Léo Bolgado -Brazilia- (fundaș central, CFR Cluj), Cristian Ignat (fundaș central, CFR Cluj), Robert Bădescu (fundaș stânga, FC UTA Arad), Andrei Borza (fundaș stânga, FK Çorum), Gabriel Gheorghe (mijlocaș defensiv, FC Argeș Pitești), Jakub Hromada -Slovacia- (mijlocaș defensiv, Iraklis Salonic), Kader Keïta -Coasta de Fildeș- (mijlocaș defensiv, Al-Riyadh SC), Diogo Mendes -Capul Verde- (mijlocaș defensiv, final de contract), Tobias Christensen -Norvegia- (mijlocaș central, Wieczysta Kraków), Mohamed Cheick Bakayoko -Ghana- (fundaș central, CSL Ștefăneștii de Jos), Andrei Șucu (mijlocaș ofensiv, CSL Ștefănești), Omar El Sawy (extremă dreapta, FC UTA Arad), Drilon Hazrollaj -Kosovo- (extremă dreaptă, FK Tirana), Elvir Koljić -Bosnia- (atacant, Iraklis Salonic), Mark Moruț (atacant, FC Bihor Oradea), Daniel Paraschiv (atacant, Real Oviedo)
FC ARGEȘ PITEȘTI
ANTRENOR: Bogdan Andone (confirmat)
AU VENIT: Igor Nikić -Muntenegru- (portar, CD Mirandés), Evagoras Antoniou -Cipru- (fundaş central, APOEL Nicosia), Eduard Cotea (fundaș stânga, Inter Ilfov), Silviu Balaure (mijlocaș dreapta, FC Hermannstadt), Oluwatobiloba Alagbe -Nigeria- (mijlocaș defensiv, Asteras Tripolis), Gabriel Gheorghe (mijlocaș defensiv, Rapid București), Tiago Gonçalves -Portugalia- (fundaș stânga, Újpest Budapesta), Michael Idowu -Nigeria- (extremă dreaptă, Jimmy Football Academy), Daniel Sandu (extremă dreapta, Oțelul Galați), Taylor Luvambo -Franța- (extremă stânga, FC Le Mans), Patrick Dulcea (atacant, Unirea Slobozia), Gabriel Charpentier -Congo- (atacant, KS Cracovia)
AU PLECAT: Marius Briceag (fundaş dreapta, Chindia Târgovişte), Takayuki Seto -Japonia- (mijlocaș defensiv, Muscelul ARO Câmpulung), Jakov Blagaić -Croația- (mijlocaș ofensiv, NK Rudeš), Adriano Manole (mijlocaș central, Dinamo București), Adel Bettaieb -Tunisia- (extremă stânga, Raja Casablanca), Kevin Luckassen -Olanda- (atacant, final de contract), Mihai Roman (atacant, FC Voluntari)
FC UTA ARAD
ANTRENOR: Adrian Mihalcea (confirmat)
AU VENIT: Márcio Rosa -Capul Verde- (portar, PFC Montana), Andrei Dorobanțu (fundaș dreapta, Unirea Slobozia), Peter Ouaneh -Franța- (fundaș central, Stade Lavallois), Robert Bădescu (fundaș stânga, Rapid București), Răzvan Oaidă (mijlocaș defensiv, Universitatea Cluj), Samuel Gueulette -Rwanda- (mijlocaș central, RAAL La Louvière), Antoni Ivanov -Bulgaria- (mijlocaș central, FC Hermannstadt), Andrej Fábry -Slovacia- (mijlocaș ofensiv, Universitatea Cluj), Alexi Pitu (mijlocaș ofensiv, Vejle BK), Omar El Sawy (extremă dreapta, Rapid București), Jayson Papeau -Franța- (extremă stânga, Unirea Slobozia), Ismet Sinani -Kosovo- (atacant, AC Bra)
AU PLECAT: Árpád Tordai (portar, CFR Cluj), Flavius Iacob (fundaș dreapta, Corvinul Hunedoara), Mark Țuțu (fundaș dreapta, Petrolul Ploiești), Florent Poulolo -Martinica- (fundaş central, Universitatea Cluj), Marko Stolnik -Croația- (fundaș central, NK Rudeš), Denis Hrezdac (mijlocaș defensiv, Corvinul Hunedoara), Luca Mihai (mijlocaș defensiv, FC Catania), Ovidiu Popescu (mijlocaș defensiv, Politehnica Timișoara)), Benjamin Van Durmen -Belgia- (mijlocaș defensiv, final de contract), Luka Gojković -Serbia- (mijlocaș ofensiv, Rapid București)
FOTBAL CLUB FCSB
ANTRENOR: Marius Baciu (confirmat)
AU VENIT: Ronny Labonne -Martinica- (fundaş dreapta, SM Caen), Luca Stancu (fundaș dreapta, FC Hermannstadt), Dylan Batubinsika -RD Congo- (fundaș central, AE Larisa), Ricardo Pădurariu (fundaș stânga, Corvinul Hunedoara), Eddy Gnahoré -Franța- (mijlocaș defensiv, Dinamo București), Karlo Muhar -Croația- (mijlocaș defensiv, CFR Cluj), Aymen Boutoutaou -Algeria- (extremă dreapta, FC Sochaux), Meriton Korenica -Kosovo- (extremă stânga, CFR Cluj), Dennis Politic (extremă stânga, FC Hermannstadt), Arnold Garita -Camerun- (atacant, Shenzhen Juniors), Denis Drăguș (atacant, Trabzonspor Kulübü)
AU PLECAT: Lukáš Zima -Cehia- (portar, Petrolul Ploiești), Ionuţ Cercel (fundaș dreapta, Farul Constanţa), Alexandru Pantea (fundaș dreapta, FC Levadiakos), Vlad Chiricheș (fundaş central, final de contract), Daniel Graovac -Bosnia & Herțegovina- (fundaș central, Rapid București), David Kiki -Benin- (fundaș stânga, FC Voluntari), Laurențiu Vlăsceanu (fundaș stânga, Steaua București), Mihai Lixandru (mijlocaș central, Al Fateh SC), Matei Manolache (mijlocaș central, Cetatea Suceava), Baba Alhassan -Uganda- (mijlocaș defensiv, Mardin 1969 Spor), Darius Olaru (mijlocaș ofensiv, Union Saint-Gilloise), Florin Tănase (mijlocaș ofensiv, Omonia Nicosia), Mamadou Thiam -Senegal- (atacant, Sarıyer Spor Kulübü), Daniel Bîrligea (atacant, Frosinone Calcio)
OŢELUL GALAŢI
ANTRENOR: Stjepan Tomas -Croația- (confirmat)
AU VENIT: Mario Contra (portar, Chindia Târgoviște), Habib Sylla -Coasta de Fildeș- (fundaş dreapta, União Leiria), Giannis Christopoulos -Grecia- (fundaş central, OFI Creta), Dominick Zator -Canada- (fundaș central, Arka Gdynia), Miguel Silva -Portugalia- (fundaș stânga, Universitatea Cluj), Teodor Lungu -Moldova- (mijlocaș defensiv, Unirea Slobozia), Rafael Brito -Portugalia- (mijlocaș defensiv, Casa Pia AC), João Paulino -Capul Verde- (mijlocaș defensiv, FC Ordabasy Shymkent), Matei Frunză (extremă dreapta, Cetatea Suceava), Zé Turbo -Guinea-Bissau- (atacant, FC Nizhny Novgorod)
AU PLECAT: Iustin Popescu (portar, CSM Reșița), Andrei Rus (fundaş dreapta, CS Dinamo București), Diego Živulić -Croația- (fundaș central, NK Rudeš), Conrado -Brazilia- (fundaş stânga, Radomiak Radom), João Lameira -Portugalia- (mijlocaș defensiv, Universitatea Craiova), Bruno Paz -Angola- (mijlocaș defensiv, Olympiakos Nicosia), Cristian Chira (mijlocaș defensiv, CSM Reșița), Ștefan Bană (extremă dreapta, Universitatea Craiova), Luan Campos -Brazilia- (extremă dreapta, Hapoel Ramat Gan), Daniel Sandu (extremă dreapta, FC Argeș), Gabriel Debeljuh -Croația- (atacant, FK Kauno Žalgiris)
FK CSÍKSZEREDA
ANTRENOR: István Szabó -Ungaria- (nou)
AU VENIT: Máté Ódor -Ungaria- (fundaș dreapta, Vasas Budapesta), Alex Szabó -Ungaria- (fundaș central, Kecskeméti TE), Artúr Horváth -Ungaria- (mijlocaș defensiv, MTK Budapesta), Zsolt Magyar -Ungaria- (mijlocaș ofensiv, Puskás Akadémia), Gabriel Araújo Lima -Brazilia- (extremă dreaptă, Atlético Clube Goianiense), Albert Stahl (extremă dreapta, FC Bihor Oradea), Dušan Vuković -Muntenegru- (extremă stânga, FK Mladost Donja Gorica), Adam Czekus (atacant, Kecskeméti TE), Nino Kukovec -Slovenia- (atacant, FC DAC 1904 Dunajská Streda)
AU PLECAT: Máté Simon (portar, Steaua București), Mariano Bettini -Argentina- (fundaș dreapta, final de contract), Erwin Bloj (fundaș dreapta, CSM Reșița), Arian Kabashi -Kosovo- (fundaș central, final de contract), Lóránd Bencze (fundaș stânga, final de contract), Anderson Ceará -Brazilia- (mijlocaș dreapta, final de contract), Wilhelm Loeper -Suedia- (mijlocaș dreapta, final de contract), Bence Végh -Ungaria- (mijlocaș defensiv, final de contract), Szabolcs Szilágyi (mijlocaș central, Unirea Slobozia), Dániel Brügger -Ungaria- (mijlocaș ofensiv, final de contract), Efraim Bödő (mijlocaș ofensiv, ETO FC Győr), Gustavo Cabral -Brazilia- (mijlocaș ofensiv, FC Vila Nova), Szabolcs Dusinszki -Ungaria- (mijlocaș ofensiv, Puskás Akadémia), László Kleinheisler -Ungaria- (mijlocaș ofensiv, final de contract), Anderson Ceará -Brazilia- (extremă dreapta SC National Bank of Egypt), Zoárd Nagy -Ungaria- (atacant, Puskás Akadémia)
FC BOTOŞANI
ANTRENOR: Marius Croitoru (confirmat)
AU VENIT: David Dincă (portar, Farul Constanța), Ionuț Gurău (portar, KF Bylis), Brian Bayeye -RD Congo- (fundaș dreapta, FC Villefranche Beaujolais), Mamadou Diarra -Senegal (fundaș central, SC Erbil), Roland Idowu -Irlanda- (mijlocaș central, FC St. Mirren), Gabriel Gama -Brazilia- (mijlocaș ofensiv, SC Al-Mesaimeer), Jovan Marković (atacant, Farul Constanța), Mario Preda (atacant, FCSB U18), George Șorodoc (atacant, Bucovina Rădăuți)
AU PLECAT: Luka Kukić -Bosnia & Herțegovina- (portar, final de contract), Friday Adams -Nigeria- (fundaş dreapta, Universitatea Cluj), Michael Pavlovič -Slovenia- (fundaş stânga, FC Noah), Aldaír Ferreira -Angola- (mijlocaș defensiv, FC Ho Chi Minh City), Alexandru Bota (mijlocaș central, Universitatea Cluj), Gabriel David (mijlocaș central, Cetatea Suceava), Ștefan Pănoiu (mijlocaș ofensiv, Concordia Chiajna), Antonio Dumitru (extremă dreapta, Unirea Alba Iulia), Enzo López -Argentina- (atacant, final de contract)
PETROLUL PLOIEŞTI
ANTRENOR: Ricardo Sousa -Portugalia- (nou)
AU VENIT: Lukáš Zima -Cehia- (portar, FCSB), Atay Akgün -Turcia- (fundaș dreapta, Boluspor Kulübü), Tiberiu Căpușă (fundaș dreapta, FC Hermannstadt), Mark Țuțu (fundaș dreapta, FC UTA Arad), Breston Malula -RD Congo- (fundaș central, FC Stade-Lausanne-Ouchy), Adam Zaian -Olanda- (fundaș central, MVV Maastricht), Cəlal Hüseynov -Azerbaidjan- (mijlocaș defensiv, Arda Kardzhali), Alejandro Bran -Costa Rica- (mijlocaș central, LD Alajuelense), Dele Ola Israel -Nigeria- (mijlocaș central, Sigma Olomouc "B"), Lucho Vega -Argentina- (mijlocaș central, UD Leiria), Denis Radu (extremă dreaptă, Eyüpspor Kulübü), Rodrigo Martins -Portugalia- (extremă stânga, FC Lusitania), Léo Teixeira -Portugalia (extremă stânga, FC Felgueiras), Cătălin Tolea (extremă dreapta, FC Voluntari), Robert Jeldea (atacant, CSM Reșița), Dan Nlundulu -Anglia- (atacant, FC St. Mirren)
AU PLECAT: Raul Bălbărău (portar, FC Bnei Sakhnin), Stefan Krell -Austria- (portar, final de contract), Kilian Ludewig -Germania- (fundaș dreapta, pus pe lista de transferuri), Ricardinho -Portugalia- (fundaș dreapta, FC Lusitânia), Cristian Ignat (fundaş central, Rapid Bucureşti), Franjo Prce -Croația- (fundaş central, FC Atyrau), Yohan Roche -Benin- (fundaş central, final de contract), Guilherme -Brazilia- (fundaș stânga, final de contract), Bogdan Marian (fundaș stânga, Unirea Slobozia), Nana Boateng -Ghana- (mijlocaș defensiv, final de contract), Marco Dulca (mijlocaș defensiv, Kayserispor Kulübü), Alin Boțogan (mijlocaș central, pus pe lista de transferuri), Danel Dongmo -Camerun- (mijlocaș central, CD Nacional), Lucian Dumitriu (mijlocaș central, final de contract), Tommi Jyry -Finlanda- (mijlocaș central, Kuopion Palloseura), Alexandru Mateiu (mijlocaș central, Corona Brașov), Ioan Tolea (extremă dreapta, pus pe lista de transferuri), Rareș Pop (extremă dreapta, Rapid Bucureşti), Valentin Gheorghe (extremă stânga, contract reziliat), Gheorghe Grozav (extremă stânga, Corona Braşov), Abat Aymbetov -Kazakhstan- (atacant, FC Aktobe), Rafinha -Spania- (atacant, final de contract), Adi Chică-Roșă (atacant, FC Voluntari)
FARUL CONSTANŢA
ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău (nou)
AU VENIT: Ionuţ Cercel (fundaș dreapta, FCSB), Nabil Aberdin -Franța- (fundaș central, FC Sochi), Sofyane Bouzamoucha -Franța- (fundaș central, FC Rouen 1899), João Ferreira -Brazilia- (fundaș central, GD Chaves), Hassane Traoré -Burkina Faso- (fundaș stânga, USFA Ouagadougou), Valentin Țicu (fundaş stânga, Dinamo București), Tony Njiké -Franța- (mijlocaș defensiv, US Quevilly-Rouen Métropole), Nicolas Popescu (mijlocaș defensiv, Steaua București), Mattéo Ahlinvi -Benin- (mijlocaș central, Arsenal Tula), Eddy Sylvestre -Franța- (mijlocaș ofensiv, USL Dunkerque), Muhamet Hyseni -Kosovo- (atacant, AC Horsens)
AU PLECAT: David Maftei (fundaș dreapta, contract reziliat), Gabriel Dănuleasă (fundaș central, MFK Bytča), Bogdan Țâru (fundaș central, Cultural Leonesa), Diogo Ramalho -Portugalia- (mijlocaș central, Persebaya Surabaya), Narek Grigoryan -Armenia- (extremă dreapta, contract reziliat), Gabriel Iancu (atacant, Concordia Chiajna), Jovan Marković (atacant, FC Botoșani), Alexandru Ișfan (atacant, Real Oviedo), Iustin Doicaru (atacant, Çaykur Rizespor), Ionuț Cojocaru (extremă stânga, Sliema Wanderers)
CORVINUL HUNEDOARA
ANTRENOR: Florin Maxim (confirmat)
AU VENIT: Silviu Drângă (portar, Minerul Lupeni), Adrian Frânculescu (portar, Steaua București), Flavius Iacob (fundaș dreapta, FC UTA Arad), Mohammad Abu Al-Nadi -Iordania- (fundaș central, FC Selangor), Mihajlo Ivančević -Serbia- (fundaș central, Lyngby BK), Denis Hrezdac (mijlocaș defensiv, FC UTA Arad), Andrej Fábry -Slovacia- (mijlocaș defensiv, Universitatea Cluj), Roger -Brazilia- (mijlocaș ofensiv, North Esporte Clube), Ángel Gillard -Argentina- (extremă stânga, Deportes Concepción), Renato Espinosa -Peru- (atacant, Unirea Slobozia), Emmanuel Yeboah -Ghana- (atacant, Bröndby IF)
AU PLECAT: Fabio Blaga (portar, Gloria Bistrița), Pedro Albino -Portugalia- (fundaș dreapta, FC Bihor Oradea), Kilyén Szabolcs (fundaș dreapta, FC Bihor Oradea), Viorel Lică (fundaș central, Gloria Bistrița), Ricardo Pădurariu (fundaș stânga, FCSB), Mihai Velisar (fundaş stânga, FC Bihor Oradea), Antonio Bradu (mijlocaș defensiv, Gloria Bistrița), Denis Rența (mijlocaș defensiv, CS Dinamo București), Luca Bărbulescu (atacant, final de contract), Alexandru Buziuc (atacant, Minaur Baia Mare)
SEPSI SFÂNTU GHEORGHE
ANTRENOR: Ovidiu Burcă (confirmat)
AU VENIT: David Lazar (portar, FC Hermannstadt), Gustavo Cascardo -Brazilia- (fundaș dreapta, Arda Kardzhali), Setigui Karamoko -Franța- (fundaş central, FC Pau), Lindsay Rose -Lindsay Rose- (fundaș central, Aris Salonic), Bogdan Vătăjelu (fundaş stânga, FC Bihor Oradea), Victor Daguin -Franța- (mijlocaș defensiv, Lierse SK), Aboubacar Keita -Coasta de Fildeș- (mijlocaș defensiv, Diósgyőri VTK), Ákos Nistor (mijlocaș central, Kecskeméti TE), Doru Andrei (mijlocaș ofensiv, FC Voluntari), Giovani Ghimfuș (mijlocaș ofensiv, Metaloglobus București), Funsho Bamgboye -Nigeria- (atacant, Hatayspor Kulübü)
AU PLECAT: Gabriel Mihoreanu (fundaș dreapta, CS Afumați), Bogdan Ungureanu (portar, Rapid București), Denis Haruț (fundaş central, FC Voluntari), Alin Techereș (fundaș stânga, Universitatea Cluj), Dino Skorup -Croația- (mijlocaș central, Torpedo Kutaisi), Mihajlo Nešković -Serbia- (atacant, Budućnost Podgorica), Mavis Tchibota -Congo- (atacant, liber de contract), Norbert Varga (atacant, KSE Târgu Secuiesc)
FC VOLUNTARI
ANTRENOR: Florin Pârvu (confirmat)
AU VENIT: Metod Jurhar -Slovenia- (portar, FC Koper), Bogdan Ștefan (portar, Unirea Alba Iulia), Matej Mamić -Croația- (fundaș dreapta, NK Radomlje), Daniel Dumbravanu -Moldova- (fundaș central, CFR Cluj), Denis Haruț (fundaş central, Sepsi Sfântu Gheorghe), David Kiki -Benin- (fundaș stânga, FCSB), Nuno Rodrigues -Portugalia (extremă dreapta, Araz-Nakhchivan), Robert Petculescu (extremă stânga, Universitatea Craiova), Mihai Roman (atacant, FC Argeș Pitești), Adi Chică-Roșă (atacant, Petrolul Ploiești)
AU PLECAT: Alexandru Maxim (portar, Universitatea Craiova), Steven N'Guessan -Franța- (fundaș central, final de contract), Daniel Toma (mijlocaș central, SCM Râmnicu Vâlcea), Doru Andrei (mijlocaș ofensiv, Sepsi Sfântu Gheorghe), Răzvan Neag (mijlocaș ofensiv, Galaxy Timișoara), Ioan Tolea (extremă dreapta, Petrolul Ploiești), Adam Nemec -Slovacia- (atacant, SC Hoflein)