FDJ UNITED a primit o nouă licență Clasa I din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), astfel că grupul va putea continua să opereze pe piața din România până în 2036.
Unibet (Germany) Limited, compania prin care FDJ UNITED este prezent în țara noastră, a obținut licența cu numărul L1260657W001792.
Aceasta a intrat în vigoare la 1 septembrie 2026 și este valabilă până la 31 august 2036. Noua licență este utilizată pentru cele trei branduri operate de grup în România: Unibet, Vlad Cazino și 32Roșu.
Astfel, FDJ UNITED își prelungește activitatea pe piața locală pentru încă un deceniu, după perioada în care grupul și-a dezvoltat operațiunile și și-a consolidat prezența în România.
Prelungirea licenței vine într-un moment în care grupul FDJ UNITED continuă transformarea începută la nivel internațional și își dezvoltă în continuare activitatea pe piețele unde este prezent.
FDJ UNITED este unul dintre cele mai mari grupuri europene din industria jocurilor de noroc. Compania are peste 5.700 de angajați, aproximativ 33 de milioane de jucători și a raportat venituri de 3,7 miliarde de euro pentru 2025. Grupul este prezent în aproximativ 15 piețe reglementate local.
Actuala structură a FDJ UNITED este inclusiv rezultatul achiziției Kindred Group, compania din spatele unor branduri internaționale precum Unibet și 32Red. Tranzacția a extins considerabil activitatea internațională a grupului francez și portofoliul său de pariuri și casino online.
Unul dintre atuurile grupului este diversitatea activităților sale. Portofoliul include loterii, pariuri sportive, poker, bingo și jocuri de casino, iar FDJ UNITED și-a asumat strategia de a opera pe piețe reglementate local sau aflate pe un traseu clar către reglementare.
Prezența FDJ UNITED în România este vizibilă și în fotbalul din primul eșalon fotbalistic. În sezonul 2026/27 al Superligii, Unibet este partener al formației FC Botoșani, în timp ce brandul Vlad Cazino apare pe echipamentul celor de la FC Argeș. Sponsorizările completează prezența celor două branduri în fotbalul românesc, în timp ce 32Roșu, cel mai nou brand al grupului pe piața locală, își construiește treptat propria identitate.
Unibet – aproape 3 decenii de existență pe piața internațională de gambling
Unibet este cel mai cunoscut brand din portofoliul FDJ UNITED prezent pe piața din România. Celebru și pentru sloganul "De la jucători, pentru jucători", operatorul a fost lansat în 1997 și s-a dezvoltat constant de-a lungul anilor, ajungând să ofere în prezent pariuri sportive, jocuri de casino, live casino, poker și bingo.

Unibet activează pe piața reglementată din România din 2016. Noua licență ONJN le va permite utilizatorilor să acceseze platforma cel puțin până la 31 august 2036. Astfel, brandul va ajunge la 20 de ani de prezență pe piața locală, în care a fost un etalon al jocului responsabil.
La nivel tehnologic, Unibet folosește soluțiile dezvoltate în cadrul grupului FDJ UNITED. În 2025, Unibet și Vlad Cazino au făcut trecerea la platforma proprie KSP pentru pariurile sportive. Schimbarea a făcut parte din procesul de integrare tehnologică derulat de grup.
Vlad Cazino – primul cazino cu specific românesc
Vlad Cazino are o poveste aparte. Brandul a apărut în februarie 2018, doar în România, și a venit cu un concept diferit față de celelalte cazinouri online de pe piață. A fost primul cazinou online cu specific românesc și a pus accent pe o identitate proprie și pe campanii de marketing adaptate publicului din țara noastră.

Personajul central al platformei este vampirul Vlăduț. Oferta Vlad Cazino cuprinde în prezent mii de sloturi, jocuri de live casino, pariuri sportive, bingo și poker. Brandul s-a dezvoltat în ultimii ani, o dovadă în acest sens fiind integrarea unei secțiuni de pariuri sportive.
32Roșu – cel mai nou brand din portofoliul FDJ UNITED dedicat pieței din România
32Roșu este un brand FDJ UNITED apărut relativ recent în țara noastră, în vara anului trecut. Acesta pornește de la brandul internațional 32Red, care este prezent pe piață din 2002.
FDJ UNITED a ales România pentru dezvoltarea și adaptarea brandului la nivel local. În documentele financiare ale grupului, 32Roșu este menționat printre proiectele dezvoltate de divizia Online Betting & Gaming.

Prin lansarea 32Roșu, FDJ UNITED și-a completat portofoliul din România. Grupul are acum trei branduri active pe piața locală – Unibet, Vlad Cazino și 32Roșu – fiecare adresându-se publicului printr-o identitate și o ofertă proprie.
Un element important al strategiei grupului este programul „Journey towards Zero”, inițiat de Kindred și continuat în cadrul FDJ UNITED. Obiectivul declarat este reducerea până la zero a veniturilor provenite de la jucătorii identificați ca având un comportament cu nivel ridicat de risc. Sistemul de monitorizare clasifică utilizatorii în patru categorii de risc și urmărește schimbările de comportament după intervențiile realizate de operator.
FDJ UNITED a continuat să dezvolte sistemele de identificare și intervenție incluse în misiunea „Journey Towards Zero”, iar o raportare recentă a grupului indică un efect pozitiv post-intervenție de 87,4%, ceea ce înseamnă că o proporție importantă dintre jucătorii contactați și-au modificat comportamentul către un nivel considerat mai sigur de sistemul companiei.
Strategia se potrivește cu principiul potrivit căruia jocurile de noroc trebuie să rămână întotdeauna la nivel de divertisment. Pentru FDJ UNITED, noua licență pe zece ani în România înseamnă astfel nu doar continuitatea celor trei branduri – Unibet, Vlad Cazino și 32Roșu – ci și continuarea obligațiilor privind protecția jucătorilor și operarea într-un cadru reglementat.
Jocurile de noroc sunt dedicate în exclusivitate persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Fii responsabil!