Echipa antrenată de Marian Rada şi Nae Manea a trecut, miercuri, de formaţia din Liga a III-a, CS Buftea, scor 6-0, într-un meci amical disputat de giuleşteni la baza sportivă ProRapid. Giuleştenii au deschis scorul prin Vasile Maftei (44), apoi şi-au majorat avantajul prin Joao Pinto (48) . În minutul 53, Rapid a beneficiat de o lovitură de la 11 metri pe care a executat-o Ionuţ Dobroiu, însă portarul echipei din Buftea a parat-o. Mingea a ajuns la unul dintre fundaşii echipei din liga a III-a, care în încercarea de a degaja a marcat în proprie poartă. Pe finalul meciului, rapidiştii au mai marcat de 3 ori, o dată prin Joao Pinto, care a reuşit dubla, şi două ori prin Lucian Alexandru Ioniţă, aflat la primul meci la prima echipă.
Marian Rada a început meciul cu următoarea formulă:
Marinescu - Maftei, R. Fernandes, M. Constantin, Bozovic - Grigorie, Lazăr, Grigore, Herea - Djalovic, Cl. Mejolaro.
În repriza a doua, echipa a fost schimbată complet, giuleştenii jucând cu următorul "11":
Andrade - Păun, Iencsi, Mardare, Perjă - Răduţă, Matei, Ivelja, Dobroiu - J. Pinto, Ioniţă.
La meci au asistat, printre alţii, şi fostul jucător al echipei din Grant, Dănuţ Lupu, dar şi Lavi Hrib, care face parte din conducerea echipei din Buftea.
Giuleştenii vor mai disputa un meci amical înaintea startului returului de campionat, sâmbătă, în deplasare, de la ora 14:00, împotriva grupării Oţelul Galaţi.