Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat că este foarte mulţumit de faptul că jucătorii şi-au schimbat mentalitatea şi e sigur că formaţia din Ştefan cel Mare va reuşi să ocupe la finalul sezonului un loc care îi va permite calificare într-o cupă europeană.
"
Mă bucur pentru victoria cu Oţelul şi am observat o schimbare de atitudine şi mentalitate la jucători. Sper să continue să progreseze şi sunt sigur că obiectivul va fi îndeplinit. Vom reuşi la finalul acestui sezon să ne calificăm într-o cupă europeană", a spus Ţălnar.
Tehnicianul afirmă că deşi Dinamo a obţinut rezultate bune cât timp el a fost antrenor principal, nu el are cel mai mare merit. "
Am obţinut cinci victorii în şase meciuri, dar jucătorii merită aceste puncte, chiar dacă am contribuit şi eu la ele. Sunt fericit că am reuşit să îi motivez înaintea fiecărui joc pentru a obţine victoria. Voi rămâne până în vară la echipă, dar apoi nu ştiu ce voi face pentru că nu am discutat cu domnul Rednic, cel care va prelua atunci echipa", a explicat acesta.
Cornel Ţălnar speră ca echipa sa să obţină toate cele trei puncte în partida cu Pandurii Târgu Jiu, de miercuri, în ciuda seriei de cinci victorii obţinute de formaţia gorjeană: "
E un meci foarte greu pentru Dinamo, întrucât că Pandurii a obţinut câteva victorii foarte importante. Au o revenire extraordinară şi vom trata acest joc foarte serios pentru că nu vrem să păţim la fel ca CFR Cluj şi să pierdem acest joc".
Antrenorul formaţiei din Ştefan cel Mare nu va putea conta pe trei jucători în disputa cu Pandurii, Moţi, Bratu şi Dănciulescu, şi spune că Zicu şi Miranda se pot afirma cu această ocazie. "
Din păcate avem ceva probleme medicale la lot. Moţi este în continuare accidentat, Bratu are contractură musculară, iar Dănciulescu este suspendat. Zicu şi Miranda au şansa să demonstreze că merită să fie titulari. Deşi evoluţiile lui Miranda nu au fost cele mai bune în acest retur, sunt sigur că va reuşi să se adapteze în cele din urmă pentru că este un fotbalist valoros", a încheiat Cornel Ţălnar.
Meciul Dinamo-Pandurii Târgu Jiu, din etapa a 28-a a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 20:30, şi va fi transmis de Kanal D. În tur, roş-albii s-au impus cu 1-0.
NewsIn