|






























|
Boca: Arbitrul a facut doua greseli flagrante
Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, sâmbătă, că arbitrul Georgian Ionescu a făcut două greşeli mari în partida cu FC Vaslui, din etapa a 19-a a Ligii I, pierdută de ieşeni, cu scorul de 0-2.
" Arbitrul Ionescu a făcut două greşeli flagrante în meciul cu FC Vaslui! Au fost două greşeli flagrante de arbitraj. În faza premergătoare golului al doilea al vasluienilor a fost ofsaid. Nu s-a dictat nimic, faza a continuat cu un corner în urma căruia ei au marcat. Iar golul înscris de Cristian Munteanu a fost perfect valabil", a spus Boca.
" Într-adevăr am întâlnit o echipă bună, care sunt convins că va participa şi în acest an în cupele europene, dar care nu avea nevoie de ajutorul arbitrului pentru a câştiga. Noi am făcut o primă repriză mai slabă, dar asta nu înseamnă că arbitrul Ionescu nu a greşit flagrant la cele două faze de care am amintit. Aş vrea să cred că la cele două faze în care cei doi portari ai noştri au fost accidentaţi, ambii ajungând la spital, au fost simple faze de joc şi nu au fost intenţionate. Sperăm ca starea lor de sănătate să fie bună", a mai declarat Sorin Boca.
Taguri:
Poli Iasi
Sorin Boca
Georgian Ionescu
FC Vaslui
doua greseli flagrante
» CSMS Iasi - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Iași
Retrogradată recent din Liga 1, gruparea din Copou a făcut un pas important spre reconectarea cu trecutul său: începând din sezonul 2025/2026 al Ligii a II-a, echipa va...
Echipa Metaloglobus București a reușit să promoveze pentru prima oară în istoria sa în Superliga României, după ce a câștigat cu 1-0 returul barajului de menținere/promovare disputat...
Politehnica Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică pe teren propriu împotriva celor de la Metaloglobus București, în manșa tur a...
Petrolul Ploiești a obținut o victorie crucială în Copou, 2-0 împotriva formației Poli Iași, în ultima rundă din play-out-ul Superligii României. A un...
FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea cu Unirea Slobozia, desfășurată sâmbătă pe stadionul "Municipal", în cadrul etapei...
Pe stadionul din Copou, Poli Iași și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au oferit un meci tacticizat, încheiat la egalitate, 0-0, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii României. Prima repriză a...
Politehnica Iași a învins-o pe FC Botoșani la scor de forfait, 3-0 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii...
Politehnica Iași a obținut o victorie categorică, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC UTA Arad, scor 4-0, într-un meci din cadrul etapei a doua a...
Politehnica Iași a obținut prima sa victorie cu Vasile Miriuță antrenor, 1-0 cu Petrolul Ploiești, duminică, acasă, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României....
Poli Iași a obținut un rezultat de egalitate, 1-1 (0-1), împotriva CFR Cluj, duminică seara, acasă, în etapa a 27-a a Superligii României, deși a evoluat mai bine de o oră în...
FC UTA Arad s-a impus pe terenul Politehnicii Iași joi seară, scor 1-0, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dániel Zsóri (79).
Momentul de aur...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|