În urma deciziei lui Nicolae Bara, finanţatorul echipei de fotbal UTA Arad, jucătorii "Bătrânei Doamne" nu vor mai beneficia de nici un fel de prime de joc, până la finele acestei ediţii de campionat.
În schimb însă, după cum a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al clubului, Marius Mitran, dacă UTA nu va retrograda din Liga I la finalul acestui sezon, jucătorii vor fi premiaţi dintr-un fond de 250.000 de euro, bani care vor fi puşi la dispoziţia echipei de patronul Nicolae Bara.
După meciul cu Universitatea Craiova, primele fotbaliştilor au fost blocate, iar la capătul partidei de săptămâna trecută, cu Gloria Buzău, antrenorul principal al arădenilor, Gabriel Stan, a anunţat că s-a stabilit un nou sistem de premiere, bazat pe prime de obiectiv, valoarea totală a primei fiind de un sfert de milion de euro.
Practic, pentru ultimele opt etape primele nu sunt blocate, doar că vor fi plătite retroactiv, în situaţia în care echipa se va menţine în Liga I. De subliniat însă că nu toţi jucătorii vor beneficia de premii din cadrul acestei sume, unii dintre ei având clauze contractuale negociate, conform cărora vor primi, separat, anumite bonusuri de performanţă.