|






























|
Ienei: Steaua nu mai poate sa castige campionatul acum
Fostul selecţioner Emeric Ienei a declarat că din punctul său de vedere şansele ca Steaua să mai câştige campionatul sunt nule, mai ales că gruparea din Ghencea ocupă în prezent doar locul 8 şi are în faţa sa echipe care arată o evoluţie constantă.
" Suntem pe locul 8, Steaua nu poate să mai câştige campionatul acum, dar cu un joc mai elevat ar putea să se apropie de locurile fruntaşe, pentru că echipele care sunt în faţă au avut o scădere. Nu pun la socoteală aici Rapidul şi Craiova. Dinamo a jucat mai bine, dar cu cine? A bătut la Buzău, şi dacă am ajuns să ne bucurăm că a bătut Dinamo acolo, înseamnă că suntem săraci cu totul", a spus Emeric Ienei.
Fostul antrenor al grupării din Ghencea a făcut şi radiografia ultimului meci al Stelei din campionat: " Steaua şi-a făcut un rău cu FC Argeş în condiţiile în care conduci cu 2-1 şi ratezi şi un penalty. Sunt nişte greşeli impardonabile la acest nivel. Din punct de vedere al agresivităţii, Steaua s-a schimbat mult în bine, numai că jocul ei nu a fost destul de clar, mai ales că nu s-a întâlnit cu o echipă care are cine ştie ce valoare, ci care încerca doar să joace".
Ienei a comentat şi evoluţia portarului Zapata: " Trebuie dus la oftalmolog, a primit nişte goluri care m-au dus cu gândul la ideea asta. Nu e lipsit de valoare, dar îmi lasă impresia că nu vede bine la depărtare. Sigur, portarul poate să greşească, nu-l condamn sută la sută, dar oricum, la meciuri decisive aceste greşeli devin foarte grave".
Legat de partida disputată în deplasare cu FC Argeş, Ienei a punctat că jocul Stelei ar trebui să arate altfel: " Kapetanos trebuie exploatat, dar nu aşa, cu mingi care vin înspre el de la Zapata, ci cu centrări de genul celei pe care i-a dat-o Semedo, când grecul a înscris pentru 2-1. De la CCA încoace Steaua şi-a schimbat jocul, nu mai jucăm combinativ, cu pase la firul ierbii, cu o mişcare în teren mult mai bună".
" Dacă eram la Steaua propuneam să sacrificăm acest campionat, dar nu fără performanţă, să încercăm să facem o echipă care la anul să se poată bate pentru campionat. La Steaua, sunt nişte jucători tineri şi talentaţi care trebuiau promovaţi mai din timp. Nu trebuiau aduşi jucători care au costat bani mulţi şi fără valoare", a comentat Ienei strategia pe care ar vrea s-o vadă implememtată la Steaua.
În ceea ce priveşte finalul etapei a 21-a, atenţia lui Emeric Ienei a fost captată de evoluţia a două echipe: " După această etapă, Rapidul şi Craiova mi-au lăsat o impresie bună. În momentul de faţă, aceste două echipe joacă cel mai frumos şi eficient fotbal din Liga I. Craiova i-a bătut categoric pe campioni".
Fostul selecţioner s-a referit şi la meciul dintre România şi Serbia, din preliminariile pentru CM 2010: " Piţurcă a făcut o selecţie bună, a chemat cei mai valoroşi jucători. Jucătorul valoros să joace! Chiar dacă fotbalistul valoros nu este în formă, el poate să se concentreze pentru un singur joc, în timp ce jucătorul în formă, dar care nu are valoare, face pe el la un meci foarte important".
Partida dintre România şi Serbia se va disputa la data de 28 martie, la Constanţa, de la ora 20:45.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Emeric Ienei
campionat
locul 8
Zapata
Kapetanos
preliminariile CM 2010
Romania
Serbia
Austria
Victor Piturca
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB, încurcată de Petrolul pe Arena Națională
FCSB și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, scor 2-2, luni seara, pe Arena Națională, în partida care a închis etapa a 9-a din...
Karlo Muhar, prezentat oficial de FCSB. Croatul a primit tricoul cu numărul 73
FCSB a oficializat transferul mijlocașului croat Karlo Muhar, fostul jucător al rivalei CFR Cluj. Fotbalistul în...
UTA Arad a obținut prima victorie a sezonului după un succes categoric cu FCSB
Fotbal Club FCSB a suferit o înfrângere categorică în etapa a 7-a a Superligii...
FCSB a urcat pe primul loc după un final dramatic cu FC Botoșani
FCSB este noul lider al Superligii României, după victoria spectaculoasă obținută luni seara în fața...
FCSB, revenire spectaculoasă cu Farul după o primă repriză de coșmar
FCSB și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 2-2, luni seara, pe stadionul "Arcul de Triumf" din...
FCSB, spulberată la Riga! Campioana României a pierdut și returul cu FK Auda și spune adio Conference League
Dezastru pentru FCSB în Letonia
Fotbal Club FCSB și-a încheiat prematur...
FCSB, învinsă dramatic de FK Auda pe teren propriu! Letonii au dat lovitura în prelungiri și pornesc cu avantaj spre retur
FCSB a făcut un pas greșit în prima manșă a turului al doilea...
FCSB a început cu dreptul noul sezon din Superligă, 2-0 cu 2-0 FC Argeș
Roș-albaștrii au rezolvat meciul încă din prima repriză
FCSB a debutat cu o victorie în ediția 2026-2027 a...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în finala barajului pentru calificarea în Conference League, după un succes dramatic obținut în fața celor de la FC Botoșani, scor 4-3 după...
Marius Baciu a fost confirmat oficial în funcția de antrenor principal al celor de la FCSB, clubul anunțând marți instalarea fostului căpitan al Stelei pe banca tehnică a...
FCSB a fost ținută în șah de Unirea Slobozia într-un meci din etapa a 8-a a play-out-ului. În ciuda avantajului terenului propriu, partida de pe stadionul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

António Mendonça
Angola
44 ani

Carlos Pavón
Honduras
53 ani
Cătălin Straton
România
37 ani

Daniel Cappelletti
Italia
35 ani

Djamel Mesbah
Algeria
40 ani

Emanuele Belardi
Italia
49 ani

Fábio Lima
Portugalia
37 ani

Gaël Givet
Franța
45 ani

Gheorghe Gojgaru
România
76 ani
Gheorghe Popescu
România
59 ani

Gonçalo Brandão
Portugalia
40 ani

Gyula Rákosi
Ungaria
88 ani

Ivan Nielsen
Danemarca
73 ani

Jimi Stoica
România
49 ani

Jorge Burruchaga
Argentina
64 ani

Kevin Kampl
Germania
36 ani

Lukas Sinkiewicz
Germania
41 ani

Mark Viduka
Australia
51 ani
Mihai Ilie
România
54 ani

Rafał Murawski
Polonia
45 ani

Stéphane Zubar
Franța
40 ani
Vasile Iordache
România
76 ani

Voro
Spania
63 ani
|
|
|
|