|






























|
Adrian Mititelu: Fratii Costea vor fi perechea de atacanti pentru nationala
Adrian Mititelu, preşedintele Universităţii Craiova, a declarat că fraţii Costea vor compune perechea de atacanţi, pentru echipa naţională de fotbal a României: " Nu cred că se poate spune ca cei doi jucători de la Universitatea Craiova au jucat mai bine sau mai prost decât ceilalţi. Poate să spunem că Florin Costea nu a jucat aşa cum majoritatea am fi crezut. Florin Costea a avut o seara mai puţin bună, în care el nu a fost el însuşi. Însă Dorel Stoica, lasând la o parte greşeala cu autogolul, a jucat foarte dezinvolt şi a arătat ca este unul dintre jucătorii pe care echipa naţională se poate baza şi în prezent şi în viitorul apropiat".
În continuare, el a precizat: " Florin Costea nu se simte bine acolo. El este jucătorul pe care dacă nu îl joci, dacă nu este în centrul atenţiei, dacă nu este omul care să fie cel mai căutat din teren, nu dă randament. Nu aţi văzut că sunt acolo trei - patru jucători care nu dau pase decât între ei ? Nu e prima partidă, în toate meciurile pe care le-a jucat la echipa naţională când a avut această problema".
El a afirmat: " Sunt convins că, într-un an de zile, fraţii Costea vor alcătui perechea de atacanţi ai echipei naţionale. Chiar în sistemul în care joacă acum la Craiova, două vârfuri în linie. Eu sunt convins că, dacă se juca cu Marica şi Florin Costea în linie şi Adrian Mutu în spatele lor, echipa României nu pierdea. Să nu uităm că Florin Costea, în ultimele trei meciuri, numai asta a jucat".
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de formaţia Serbiei cu scorul de 3-2 (2-0), sâmbătă seara, pe stadionul "Farul" din Constanţa, în grupa a 7-a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2010. Serbia s-a impus prin golurile marcate de Milan Jovanovic (18), Dorel Stoica (44, autogol), Branislav Ivanovic (59), în vreme ce pentru echipa noastră au punctat Ciprian Marica (50) şi Dorel Stoica (79).
Taguri:
preliminariile CM 2010
Romania
Serbia
Universitatea Craiova
Adrian Mititelu
Florin Costea
Mihai Costea
Dorel Stoica
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Iordache
România
45 ani

Cristián Álvarez
Argentina
41 ani

Cristian Soporan
România
51 ani

Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani

David Embé
Camerun
53 ani

Diogo Santos
Portugalia
42 ani

Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani

Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani

Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani

Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani

Karel Brückner
Cehia
87 ani

Lucas Barrios
Paraguay
42 ani

Marco Bizot
Olanda
35 ani

Nicolae Stanciu
România
53 ani

Pedro Reyes
Chile
54 ani

Quim
Portugalia
51 ani

Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani

Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani
|
|
|
|