Căpitanul naţionalei Austriei, Emanuel Pogatetz, a declarat că îşi doreşte o victorie în partida de miercuri cu România, pentru ca ţara sa să râmână în cursa pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010, informează site-ul Federaţiei austriece.
"
Vrem să obţinem un rezultat pozitiv pentru a mai păstra şanse la calificare. Avem nevoie de toate cele trei puncte, chiar dacă vom întâlni un adversar redutabil. În ultimele zile, tot colectivul s-a antrenat bine, iar echipa este în formă. Nu avem frică faţă de români şi sunt convins că avem resursele necesare să facem un joc bun", a spus jucătorul lui Middlesbrough.
Meciul dintre Austria şi România se va disputa miercuri, la Klangenfurt, pe stadionul Hypo-Arena, de la ora 21:30 (în direct pe ProTV), şi va conta pentru Grupa a 7-a din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. După primele 4 jocuri disputate în grupă, cele două echipe au acumulat câte 4 puncte şi păstrează şanse minime de calificare la turneul final.
Christian Fuchs va rata meciul cu România din cauza unei accidentări
Mijlocaşul Christian Fuchs s-a accidentat la antrenamentul de marţi seară al naţionalei Austriei şi va rata partida cu România, din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Fuchs a suferit o leziune a ligamentelor încrucişate ale genunchiului drept, în urma unui duel cu coechipierul său Andreas Dober. Fotbalistul care joacă la VfL Bochum a fost consultat la un spital din apropiere, dar mai multe lucruri se vor cunoaşte după o investigaţie amănunţită. În timpul aceluiaşi antrenament a suferit o leziune uşoară şi fotbalistul Jurgen Samuel, el fiind nevoit să părăsească şedinţa de pregătire mai devreme. Mijlocaşul Christian Fuchs a devenit astfel cel de-al 9-lea jucător pe care selecţionerul Dietmar Constantini nu va putea conta în jocul cu România, după ce a fost forţat să renunţe la Weber, Junuzovic, Manninger, Garics, Leitgab, Ibertsberger, Marc Janko şi Dragovic.
Meciul dintre Austria şi România se va disputa miercuri, la Klangenfurt, de la ora 21:30 (în direct pe ProTV), şi va conta pentru Grupa a 7-a din preliminariile Campionatului Mondial din 2010.
Clasamentul Grupei 7: 1. Serbia 12p (5j), 2. Lituania 9p (5j), 3. Franţa 7p (4j), 4. Austria 4p (4j), 5. România 4p (4j), 6. Insulele Feroe 1p (4j).