|






























|
Bergodi: Meciul cu Farul nu este decisiv pentru salvarea de la retrogradare
Antrenorul echipei Politehnica Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că partida de vineri cu Farul Constanţa, din cadrul etapei a 22-a a Ligii I, nu este decisivă pentru salvarea de la retrogradare.
" Urmează o partidă foarte importantă pentru noi, dar nu cred că este un meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare, deoarece mai sunt încă 12 etape după acest joc. Avem mare nevoie de puncte şi cred că băieţii au înţeles acest lucru şi vor juca numai la victorie. Le-am spus că dacă ne vom gândi să scoatem un egal la Constanţa, nu vom avea nicio şansă. Dacă vom pleca cu gândul doar la victorie şi după un meci în care ei au dat totul pe teren rezultatul va fi egal, atunci voi fi mulţumit. Dar, repet, noi trebuie să jucăm numai la victorie", a declarat Cristiano Bergodi.
Tehnicianul italian a mai spus că speră că naţionala României va învinge miercuri seară Austria: " M-am uitat şi eu la meciul României cu Serbia şi chiar mi-a părut rău că a pierdut. Poate va câştiga în seara aceasta cu Austria, dar cred că va fi destul de greu dacă va lipsi şi Mutu, aşa cum am auzit".
Întrebat în glumă, de "ziua păcălelii", cum comentează informaţia potrivit căreia Poli Iaşi va primi cele trei puncte din partida cu FC Vaslui, deoarece galben-verzii au folosit în acel meci un jucător care se afla în stare de suspendare, Bergodi a rămas uimit: " Cum? Primim trei puncte? Nu ştiu ce să zic. Eu sunt concentrat pentru partida cu Farul! Ah, este o păcăleală? Mă gândeam eu. Şi la noi în Italia de 1 aprilie se fac păcăleli. Noi îi spunem acestei zile 'pesci d'aprile?".
Partida Farul Constanţa-Politehnica Iaşi, din cadrul etapei a 22-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18:00.
Taguri:
Politehnica Iasi
Cristiano Bergodi
Farul Constanta
ziua pacalelii
preliminariile CM 2010
Romania
Austria
» CSMS Iasi - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Iași
Retrogradată recent din Liga 1, gruparea din Copou a făcut un pas important spre reconectarea cu trecutul său: începând din sezonul 2025/2026 al Ligii a II-a, echipa va...
Echipa Metaloglobus București a reușit să promoveze pentru prima oară în istoria sa în Superliga României, după ce a câștigat cu 1-0 returul barajului de menținere/promovare disputat...
Politehnica Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică pe teren propriu împotriva celor de la Metaloglobus București, în manșa tur a...
Petrolul Ploiești a obținut o victorie crucială în Copou, 2-0 împotriva formației Poli Iași, în ultima rundă din play-out-ul Superligii României. A un...
FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea cu Unirea Slobozia, desfășurată sâmbătă pe stadionul "Municipal", în cadrul etapei...
Pe stadionul din Copou, Poli Iași și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au oferit un meci tacticizat, încheiat la egalitate, 0-0, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii României. Prima repriză a...
Politehnica Iași a învins-o pe FC Botoșani la scor de forfait, 3-0 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii...
Politehnica Iași a obținut o victorie categorică, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC UTA Arad, scor 4-0, într-un meci din cadrul etapei a doua a...
Politehnica Iași a obținut prima sa victorie cu Vasile Miriuță antrenor, 1-0 cu Petrolul Ploiești, duminică, acasă, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României....
Poli Iași a obținut un rezultat de egalitate, 1-1 (0-1), împotriva CFR Cluj, duminică seara, acasă, în etapa a 27-a a Superligii României, deși a evoluat mai bine de o oră în...
FC UTA Arad s-a impus pe terenul Politehnicii Iași joi seară, scor 1-0, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dániel Zsóri (79).
Momentul de aur...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Aleksandar Šušnjar
Serbia
32 ani

Alessandro Matri
Italia
42 ani
Alexandru Vagner
România
37 ani
Andreas Mihaiu
România
28 ani
Andrei Petrescu
România
41 ani

Augustine Eguavoen
Nigeria
61 ani

Carlos Gurpegi
Spania
46 ani

Cristian Bordea
România
39 ani

Cristinel Pojar
România
59 ani

Florin Majer
România
41 ani

Gabriel Precup
România
40 ani

João Pinto
Portugalia
55 ani

Kassaly Daouda
Niger
43 ani

Leontin Grozavu
România
59 ani

Marco Materazzi
Italia
53 ani
Marian Chițu
România
40 ani

Max Lorenz
Germania
87 ani

Mugur Gușatu
România
57 ani

Richard Møller Nielsen
Danemarca
89 ani

Richard Stearman
Anglia
39 ani

Roberto Abbondanzieri
Argentina
54 ani

Saeed Al-Owairan
Arabia Saudită
59 ani
Tiago Gomes
Portugalia
41 ani

Tommy Söderberg
Suedia
78 ani
|
|
|
|