Fundaşul Gabriel Tamaş a declarat, joi, la revenirea din Austria, unde echipa naţională a pierdut, scor 1-2, partida contând pentru preliminariile CM 2010, că îl susţine pe tehnicienul Victor Piţurcă şi a adăugat că niciun component al primei reprezentative nu îi cere demisia selecţionerului.
"Bineînţeles că îl susţin pe Victor Piţurcă, eu nu îi cer demisia şi nu cred că vreun jucător cere demisia selecţionerului", a spus Tamaş.
Întrebat dacă echipa naţională s-a făcut de râs în Austria, Tamaş a răspuns: "Naţionala nu a ajuns de râs".
Reprezentativa României a pierdut, miercuri, în deplasare, scor 1-2 (1-2), meciul susţinut în compania selecţionatei Austriei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, înregistrând a treia înfrângere în cinci meciuri disputate în grupa a 7-a. La Bucureşti au revenit, joi, fotbaliştii naţionalei care joacă în campionatul intern, "stranierii" plecând de la Klagenfurt direct în ţările în care evoluează.