|






























|
Ion Marin: Primele sunt dublate pentru meciurile cu Poli Iasi si Gloria Bistrita
Tehnicianul echipei Farul Constanţa, Ion Marin, a declarat, joi, că fotbaliştii pe care îi pregăteşte au primele dublate la meciurile cu Poli Iaşi şi Gloria Bistriţa, programate în etapele următoare ale Ligii I.
" Pentru cele trei jocuri (Poli Iaşi, Gloria Bistriţa şi Steaua) s-a declarat mobilizare totală prin încurajări, susţinere financiară puternică, făcându-se un program care să acopere cât mai bine meciurile din deplasare cu Bistriţa şi Steaua. Pentru cele două jocuri, cu Iaşi şi Bistriţa, pe care le considerăm foarte importante, dar nu capitale, s-au luat măsuri speciale pentru mobilizarea jucătorilor. Primele sunt dublate pentru aceste partide. Noi mizăm pe echipă şi nu facem decât să strângem rândurile, să intrăm pe teren cu atitudine, concentrare, pentru că Iaşul are jucători periculoşi", a spus Ion Marin.
Tehnicianul a precizat că s-ar mulţumit cu patru puncte în următoarele două etape. " M-aş mulţumi cu patru puncte în cele două meciuri. Am văzut meciurile Iaşului şi pot spune că au câştigat şase puncte cu multă şansă. Noi dacă vom juca aşa cum am spus, cu determinare, atitudine şi concentrare, avem şanse mari să câştigăm", a adăugat Ion Marin.
Farul Constanţa va întâlni, vineri, pe teren propriu, de la ora 18.00, echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii I, iar săptămâna viitoare va juca, în deplasare, cu Gloria Bistriţa. Jucătorii constănţeni vor fi recompensaţi, în cazul victoriei, cu câte 2.000 de dolari pentru meciul cu Poli Iaşi şi cu câte 4.000 de dolari pentru întâlnirea cu Gloria.
Taguri:
Farul Constanta
Ion Marin
Poli Iasi
Gloria Bistrita
prime dublate
Comenteaza
Ultimele stiri - Farul Constanța
Farul a trecut cu emoții de FK Csíkszereda și a urcat pe podiumul Superligii
Farul Constanța a obținut a doua victorie din actuala ediție a Superligii României, după ce a învins-o pe FK...
Farul, victorie obținută pe final în fața Corvinului. Ahlinvi și puștiul Goncear au adus primele puncte ale sezonului
Farul Constanța a bifat primul succes din actuala ediție a Superligii,...
Ioan Ovidiu Sabău, noul antrenor al Farului Constanța. "Marinarii" deschid un nou capitol după salvarea dramatică de la retrogradare
Farul Constanța a oficializat numirea lui Ioan...
Farul și Flavius Stoican au încheiat colaborarea după salvarea echipei de la retrogradare
Farul Constanța a anunțat marți despărțirea de antrenorul Flavius Stoican, tehnicianul care...
Farul Constanța și-a asigurat prezența și în sezonul viitor al Ligii 1 după un duel dramatic cu Chindia Târgoviște, decis abia la loviturile de departajare. După ce prima...
Farul Constanța a ratat șansa de a se salva direct de la retrogradare după un eșec neașteptat pe teren propriu, 0-1 cu Metaloglobus București, formație care era deja retrogradată matematic...
Farul Constanța și FC Botoșani au remizat, scor 1-1, sâmbătă, la Ovidiu, într-un duel din etapa a 7-a a play-out-ului din Liga 1. Oaspeții au fost cei care au lovit...
Farul Constanța a debutat cu succes în faza play-out a Ligii 1, impunându-se cu 2-0 în fața formației Petrolul Ploiești, duminică, pe teren propriu, la Ovidiu....
CFR Cluj și-a asigurat prezența în play-off-ul Ligii 1 după un nou succes obținut în deplasare, 2-1 pe terenul Farului Constanţa, la Ovidiu, în etapa a 29-a. A...
Farul Constanța s-a impus în fața Rapidului, scor 3-1 (2-1), duminică seara, la Ovidiu, în etapa a 27-a din Liga 1, într-un duel în care gazdele au...
Dinamo București a obținut o victorie spectaculoasă miercuri seara, la Ovidiu, impunându-se cu 3-2 în fața celor de la Farul Constanța, într-o partidă din etapa...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrei Nilă
România
41 ani

Dmitriy Kharin
Rusia
58 ani
Dorin Cristache
România
46 ani
Emmanuel Godfroid
Belgia
54 ani

Helmut Rahn
Germania
97 ani

Ilie Oană
România
108 ani

Joleon Lescott
Anglia
44 ani
Lucian Răduță
România
38 ani
Marius Axinciuc
România
54 ani

Marius Popescu
România
59 ani

Marius Predatu
România
59 ani

Milan Rapajić
Croația
53 ani

Moussa Sissoko
Franța
37 ani
Nino Pekarić
Serbia
44 ani

Robert Sadowski
România
112 ani

Roque Santa Cruz
Paraguay
45 ani

Sérgio Leite
Portugalia
47 ani

SK TIRANA
Albania
106 ani

Slaviša Jokanović
Serbia
58 ani

Stefan Klos
Germania
55 ani

Tolgay Arslan
Germania
36 ani

Tomasz Frankowski
Polonia
52 ani

Zé Eduardo
Brazilia
35 ani
|
|
|
|