Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, joi, că nu simte nicio presiune înaintea partidei cu Rapid, din etapa a 22-a a Ligii I, menţionând că trebuie să ridice moralul jucătorilor care s-au aflat la lotul primei reprezentative pentru meciurile cu Serbia şi Austria.
"
Nu se simte nicio presiune, e un meci important, dar problema e că foarte mulţi jucători nu au ajuns încă. Trebuie să văd care e starea lor fizică, pentru că la psihic au suferit o lovitură grea, au vrut foarte mult să se califice la Cupa Mondială. Trebuie să le ridic moralul, trebuie să se gândească că sunt la echipa de club şi avem un meci important. Nu am putut să pregătesc meciul tactic, pentru că, la un moment dat, nu aveam lot nici măcar de handbal. E un dezavantaj pentru Dinamo, dar asta e. De aia îmi pare rău că nu au fost rezultate la echipa naţională", a spus Rednic.
Mircea Rednic nu crede că principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, va asista la meciul programat pe stadionul Dinamo. "
Vom vedea sâmbătă seară dacă Rapidul joacă cel mai frumos fotbal. Problemele mele sunt altele şi sunt legate de jucători. Eu aş vrea să câştigăm cu 1-0, cu un gol mai mult decât adversarul. Nu îmi mai aduc aminte ce a fost anul trecut, eu acum sunt la Dinamo şi nu mă interesează altceva. Credeţi că mai vine Copos acum la meci? Nu ştiu, talismanul nostru sunt jucătorii", a completat Rednic.
Mircea Rednic este de părere că echipa României a fost dezorganizată în meciurile contra Serbiei şi Austriei.
"În cele două meciuri au fost dezorganizaţi, nu ştiu dacă au făcut ceea ce le-a cerut Piţurcă. Când nu sunt rezultate, e normal ca antrenorul să răspundă, dar nu trebuie uitate lucrurile bune pe care le-a făcut Piţurcă. El e antrenorul şi el trebuie să ia o decizie", a precizat Rednic.
Referitor la declaraţiile atacantului Claudiu Niculescu, care a afirmat că îl vede pregătind echipa naţională, Rednic a spus: "
Vrea să scape de mine? Să îi fie ruşine. Eram eu pe lista lor? Nu cred că eram pe nicio listă. Viitorul meu e la Dinamo, viaţa mea e la Dinamo".
Mircea Rednic a menţionat că mijlocaşul Adrian Cristea a reintrat deja în programul de pregătire al echipei. "
Adrian Cristea s-a apărat normal de ieri, iar Claudiu Niculescu începe de azi antrenamentul alături de echipă. Nu a fost strategie, Dinamo nu face strategii, pentru că nu e de joacă cu asta", a subliniat Rednic.
Componenţii echipei Dinamo s-au pregătit, joi, pe stadionul "Florea Dumitrache", la şedinţa de pregătire participând şi fundaşul Bruno Simao, precum şi atacantul Claudiu Niculescu.
Jucătorii Ze Kalanga, Gabriel Tamaş şi Gabriel Torje s-au antrenat separat, în timp ce Bogdan Lobonţ, Marius Niculae şi Ousman N'Doye vor ajunge la antrenament abia de la ora 18:00.
Imediat după antrenamentul din Complexul Sportiv Dinamo, componenţii liderului Ligii I vor intra în cantonament la Săftica.
Partida Dinamo - Rapid, contând pentru etapa a 22-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 21:00.