|






























|
Mititelu: Vom arata in meciul cu Dinamo ca avem valoare
Preşedintele clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că meciul de miercuri, cu Dinamo, va fi unul foarte dificil, dar în care echipa antrenată de Nicolo Napoli va arăta că are valoare.
" Un meci pe care putem să-l câştigăm, pentru că avem valoare să îl câştigăm, dar sperăm că presiunea nu îi va afecta pe unii dintre jucători noştri mai tineri şi sperăm că vom avea şi şansă. Pentru că, în fotbal, dacă nu ai şi şansă nu faci nimic. Universitatea Craiova luptă pentru locul trei şi, dacă nu poate să termine pe acest loc şi ia locul patru sau cinci, este bine şi aşa, dar locul trei este ţinta noastră. Eu sper să batem cu 1-0. Va fi un meci foarte greu, însă unul mare în care vom arăta că avem valoare. Arbitrajul nu mai contează, pentru că niciun arbitru nu îşi mai permite să facă nebunii cu 30.000 de oameni în tribune. Trebuie să înţelegem că este un meci foarte greu. Îl vom juca la victorie, iar echipa trebuie susţinută indiferent de ce se va întâmpla pe parcursul meciului, pentru că avem puterea să întoarcem rezultatul, să facem un meci mare în orice condiţii", a spus Mititelu la Radio Oltenia Craiova.
El a precizat că speră ca Ştiinţa să împlinească visul suporterilor şi să obţină o victorie miercuri: " Urmează un meci foarte mult aşteptat, un meci în care să sperăm că visul suporterilor Universităţii Craiova de a învinge din nou pe Dinamo, după o perioadă de foarte mult timp în care nu am reuşit să o facem, se va îndeplini. Se ştie că la un meci cu Dinamo şi într-o perioadă bună a echipei, stadionul va fi neîncăpător şi publicul îşi va duce echipa spre victorie".
Universitatea Craiova va întâlni, miercuri, pe teren propriu, de la ora 21.00, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I.
Taguri:
Universitatea Craiova
Adrian Mititelu
Dinamo Bucuresti
Nicolo Napoli
valoare
30.000 de oameni in tribune
Radio Oltenia Craiova
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alexandru Terciu
România
39 ani

BAYER LEVERKUSEN
Germania
122 ani

Boli Bolingoli-Mbombo
Belgia
31 ani

Claudiu Balaci
România
51 ani

Constantin Muțiu
România
49 ani

Craig Brown
Scoția
86 ani

Diogo Sá Ramalho
Portugalia
27 ani
Eduard Pap
România
32 ani
Eusebio Tudor
România
52 ani

Franz Wohlfahrt
Austria
62 ani
Nabil Jaadi
Maroc
30 ani

Patrick Kluivert
Olanda
50 ani

Răzvan Burleanu
România
42 ani

Rigobert Song
Camerun
50 ani

Roland Juhász
Ungaria
43 ani

Ruud van Nistelrooy
Olanda
50 ani

Slobodan Santrač
Serbia
80 ani
SPORTING LISABONA
Portugalia
120 ani
TWENTE ENSCHEDE
Olanda
61 ani
Vladimir Petrović
Serbia
71 ani

Youssef Mohamad
Liban
46 ani
|
|
|
|