|






























|
Bergodi: CFR este prima dragoste, dar vreau sa-i bat pe clujeni
Antrenorul echipei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu va uita niciodată perioada în care a antrenat la formaţia CFR Cluj, dar vrea să câştige meciul de marţi, de pe teren propriu, cu gruparea ardeleană.
" Întâlnim o echipă foarte bună, unde am antrenat şi de unde am amintiri frumoase. Am lucrat acolo cu oameni deosebiţi, precum domnii Paszkany sau Mureşan. CFR Cluj pentru mine este prima dragoste, care nu se uită niciodată, dar vreau să-i bat mâine. Acum sunt la Iaşi şi le-am cerut jucătorilor să dea totul pe teren deoarece vreau un rezultat mare. Chiar dacă avem mai multe probleme de lot, nu vreau să vorbesc despre asta. Avem un lot de 22 de jucători şi cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul pentru a câştiga. Noi venim după două victorii şi cred că suntem pe un drum bun. Tocmai de aceea am încredere în băieţi că vor face un joc mare împotriva CFR-ului. Pentru noi a fost o săptămână cu rezultate bune, dar nu vreau să ne considerăm deja salvaţi de la retrogradare. Mai sunt multe etape şi noi trebuie să câştigăm cât mai multe puncte", a spus Bergodi.
Tehnicianul ieşean a mai afirmat că nu crede că schimbarea antrenorului la CFR Cluj reprezintă un avantaj pentru echipa sa: " Schimbarea antrenorului la CFR Cluj este problema lor. Nu cred că această schimbare este un avantaj pentru noi. Ba din contră, atunci când vine un antrenor nou, toţi jucătorii încearcă să demonstreze că sunt cei mai buni. Şi ei au un moral bun, vin după victoria clară obţinută în faţa uneia dintre cele mai bune echipe din campionat, FC Vaslui. Din punct de vedere individual, CFR Cluj are, alături de Dinamo, cel mai bun lot din ţară. Însă cred că nu vom pierde dacă vom reuşi să jucăm cu aceeaşi determinare ca la Constanţa".
Partida Poli Iaşi - CFR Cluj, din etapa a 23-a a Ligii I, se va disputa marţi, de la ora 19:00.
Taguri:
Poli Iasi
Cristiano Bergodi
CFR Cluj
prima dragoste
FC Vaslui
» CSMS Iasi - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Iași
Retrogradată recent din Liga 1, gruparea din Copou a făcut un pas important spre reconectarea cu trecutul său: începând din sezonul 2025/2026 al Ligii a II-a, echipa va...
Echipa Metaloglobus București a reușit să promoveze pentru prima oară în istoria sa în Superliga României, după ce a câștigat cu 1-0 returul barajului de menținere/promovare disputat...
Politehnica Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică pe teren propriu împotriva celor de la Metaloglobus București, în manșa tur a...
Petrolul Ploiești a obținut o victorie crucială în Copou, 2-0 împotriva formației Poli Iași, în ultima rundă din play-out-ul Superligii României. A un...
FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea cu Unirea Slobozia, desfășurată sâmbătă pe stadionul "Municipal", în cadrul etapei...
Pe stadionul din Copou, Poli Iași și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au oferit un meci tacticizat, încheiat la egalitate, 0-0, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii României. Prima repriză a...
Politehnica Iași a învins-o pe FC Botoșani la scor de forfait, 3-0 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii...
Politehnica Iași a obținut o victorie categorică, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC UTA Arad, scor 4-0, într-un meci din cadrul etapei a doua a...
Politehnica Iași a obținut prima sa victorie cu Vasile Miriuță antrenor, 1-0 cu Petrolul Ploiești, duminică, acasă, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României....
Poli Iași a obținut un rezultat de egalitate, 1-1 (0-1), împotriva CFR Cluj, duminică seara, acasă, în etapa a 27-a a Superligii României, deși a evoluat mai bine de o oră în...
FC UTA Arad s-a impus pe terenul Politehnicii Iași joi seară, scor 1-0, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dániel Zsóri (79).
Momentul de aur...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Aleksandar Šušnjar
Serbia
32 ani

Alessandro Matri
Italia
42 ani
Alexandru Vagner
România
37 ani
Andreas Mihaiu
România
28 ani
Andrei Petrescu
România
41 ani

Augustine Eguavoen
Nigeria
61 ani

Carlos Gurpegi
Spania
46 ani

Cristian Bordea
România
39 ani

Cristinel Pojar
România
59 ani

Florin Majer
România
41 ani

Gabriel Precup
România
40 ani

João Pinto
Portugalia
55 ani

Kassaly Daouda
Niger
43 ani

Leontin Grozavu
România
59 ani

Marco Materazzi
Italia
53 ani
Marian Chițu
România
40 ani

Max Lorenz
Germania
87 ani

Mugur Gușatu
România
57 ani

Richard Møller Nielsen
Danemarca
89 ani

Richard Stearman
Anglia
39 ani

Roberto Abbondanzieri
Argentina
54 ani

Saeed Al-Owairan
Arabia Saudită
59 ani
Tiago Gomes
Portugalia
41 ani

Tommy Söderberg
Suedia
78 ani
|
|
|
|