|






























|
Gica Popescu: La Craiova publicul valoreaza cat doi, trei jucatori
Fostul internaţional Gică Popescu a declarat că Universitatea Craiova se află în vârful formei sale sportive, lucru care îi poate permite echipei lui Nicolo Napoli să învingă Dinamo după aproximativ şase ani de la ultimul succes,
" Întodeauna meciul cu Dinamo a fost meciul anului la Craiova, cu atât mai mult cu cât Universitatea se află într-un moment de formă extraordinară. E timpul ca Universitatea să învingă Dinamo. Craiova are toate premisele pentru a face un joc bun şi pentru a învinge Dinamo. Sper ca balanţa să se încline în favoarea Craiovei. Cu încredere, ei pot câştiga contra lui Dinamo care, deşi este prima clasată, a avut anumite probleme cu echipele slabe sau cel mai slab cotate în acest început de retur", a spus Gică Popescu.
Gică Popescu a subliniat rolul foarte important pe care-l vor avea spectatorii care vor veni la meci: " Craiova se află într-o poziţie de unde poate să urce pe podium şi acest lucru va aduce foarte multă lume la stadion. Un factor extrem de important şi poate chiar hotărâtor va fi aportul publicului şi presiunea pe care o va exercita acesta. La Craiova publicul valorează cât doi, trei jucători. Mizez pe marcarea unui gol mai mult decât adversarul din partea Universităţii Craiova".
Întrebat dacă stafful Universităţii Craiova ar trebuie să fie îngrijorat de victoria categorică pe care Dinamo a obţinut-o contra Rapidului, Gică Popescu a replicat: " Rapid a jucat foarte, foarte prost. Cred că au făcut unul din cele mai proaste meciuri din acest campionat. Asta nu înseamnă că Dinamo nu are o echipă valoroasă şi care nu poate pune probleme Craiovei, dar cred că acest meci va fi câştigat de Craiova".
Fostul jucător al grupării din Bănie a comentat şi parcursul jucătorilor lui Nicolo Napoli din actuala stagiune de campionat: " Craiova este într-o poziţie în care merită să fie, adică în fruntea clasamentului. Încă nu a ajuns acolo unde merită, unde tradiţia i-o cere, însă e pe drumul cel bun. Universitatea Craiova a avut unul dintre cele mai bune campionate din ultimii ani, sper ca acest început bun de retur să continue. Craiova merită să fie în fruntea clasamentului şi merită să ne reprezinte în cupele europene".
Gică Popescu nu crede că meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo este decisiv pentru stabilirea echipei favorite la câştigarea campionatului: " Diferenţa de puncte nu este foarte mare, Dinamo mai are de jucat cu Craiova, cu Vasluiul, cu Steaua şi CFR Cluj. Nu uitaţi, Dinamo a pierdut puncte contra echipelor mici, lucru care se poate întâmpla şi în viitor, la fel cum se poate întâmpla şi pentru celelalte echipe. Campionatul este departe de a fi tranşat indiferent dacă Dinamo câştigă sau pierde la Craiova".
" O eventuală victorie ar confirma evoluţiile bune din ultima vreme ale jucătorilor Craiovei şi faptul că au potenţial şi pot bate la porţile echipei naţionale. Valoarea unor jucători este dată de meciurile importante, cum este meciul cu Dinamo. Aici trebuie să confirme jucătorii", a fost concluzia lui Popescu în legătură cu impactul pe care l-ar putea avea asupra jucătorilor Craiovei un succes împotriva lui Dinamo.
Fostul căpitan al naţionalei României a precizat şi care este preferatul său din lotul alb-albaştrilor: " Îmi place foarte mult Dorel Stoica. E un jucător care are o evoluţie foarte bună, e foarte calm, foarte limpede şi un jucător cu experienţă. Îmi place foarte mult, l-am văzut întotdeauna foarte sigur pe el. Întotdeauna mi-au plăcut jucătorii eleganţi şi care nu se sperie când au mingea la picior. Mi-a plăcut şi când a jucat la echipa naţională, a meritat convocarea şi merită în continuare cooptarea în lotul naţionalei, dar dacă va juca va decide selecţionerul".
În încheiere, Gică Popescu a dezvăluit că are de gând să pună bazele unei noi şcoli de fotbal: " Acest proiect extarordinar pe care-l face Gică Hagi mă face să nu stau cu mâinile în sân şi proiectul pe care-l aveam vizavi de şcoală va trebui urgentat, altfel îl las pe Gică să ia avans şi nu-mi place acest lucru. Doresc să fac o şcoală mult mai mare ca spaţiu faţă de cea pe care o am. Tot la Craiova va fi construcţia", a spus acesta după care explicat pe un ton glumeţ motivele deciziei sale: "Păi dacă Gică investeşte şi face performaţă eu nu trebuie să mă dezvolt? Altfel o să-mi ia jucătorii. Totul rămâne copiilor noştri şi ei vor trebui să ducă această competiţie mai departe. Trebuie să dăm înapoi ceea ce ne-a dat fotbalul, enorm adică. Mi-aş dori şi ca alţii să investească în asemenea proiecte destinate copiilor".
Gică Popescu a evoluat în carieră atât pentru Universitatea Craiova (1985-1987; 1988-1990), cât şi pentru Dinamo, în intervalul iulie-noiembrie 2002.
Universitatea Craiova va întâlni Dinamo, miercuri, de la ora 21:00, în cadrul unui meci din etapa a 23-a.
Taguri:
Gica Popescu
Universitatea Craiova
Dinamo Bucuresti
Rapid Bucuresti
Nicolo Napoli
alb-albastri
Dorel Stoica
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alessandro Matri
Italia
42 ani

Andrea Cossu
Italia
42 ani

Bernard Lacombe
Franța
74 ani

Boudewijn Zenden
Olanda
50 ani

Carlos Roa
Argentina
57 ani
Cristian Oroș
România
42 ani

Dany Verlinden
Belgia
63 ani

E.Papasterianos
Grecia
39 ani
Emanuel Vasi
România
29 ani

Florin Răducu
România
56 ani

Gohi Bi Cyriac
Coasta de Fildeș
36 ani

HOVERLA UZHHOROD
Ucraina
101 ani

Isaac Donkor
Ghana
31 ani
Marian Dinu
România
58 ani

Mario Kirev
Bulgaria
37 ani
Marius Diță
România
51 ani

Maurizio Galli
Italia
64 ani

Mbark Boussoufa
Maroc
42 ani

Mihai Milaș
România
42 ani

Petar Vukčević
Muntenegru
39 ani

Sylvain Ripoll
Franța
55 ani

Vladimir Petković
Bosnia
63 ani
|
|
|
|