Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se autosuspendă din funcţia pe care o deţinea şi a anunţat că toate prerogativele sale vor fi preluate de un alt vicepreşedinte al CCA, Nicolae Grigorescu.
Marcel Lică preluase toate atribuţiunile fostului preşedinte Gheorghe Constantin, reţinut preventiv pentru 29 de zile, care şi-a trimis, miercuri, demisia prin fax la FRF.
Instanţa Tribunalului Argeş a hotărât, marţi, arestarea preventivă pentru 29 de zile, a finanţatorului clubului de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, a preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Liviu Făcăleaţă, director general al PIC, şi a lui Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeş.
Cornel Penescu şi directorul general al hypermarketului PIC, patronat de Penescu, Liviu Făcăleaţă, sunt acuzaţi de dare de mită, iar preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi Cristian Libertatu, fost director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, actual inspector în această instituţie, pentru luare de mită.
Imediat după aflarea deciziei instanţei Tribunalului Argeş de arestare preventivă a celor patru persoane avocaţii acestora au făcut recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Piteşti.
Cei patru au fost luaţi de la Tribunalul Argeş şi duşi în arestul IPJ Argeş.
Nicolae Grigorescu, membru în CCA, declarase, marţi, că delegările pentru partidele din etapa a 25-a a Ligii I şi din ligile inferioare le vor face Marcel Lică şi Dan Petrescu.