Fundaşul Cristian Şchiopu, în vârstă de 35 de ani, şi-a reziliat, vineri, pe cale amiabilă, contractul cu gruparea Farul Constanţa, la care era legitimat din 2002.
"
Începând de vineri nu mai sunt jucătorul Farului, mi-a fost propusă rezilierea contractului şi am ajuns la o înţelegere cu domnul Gheorghe Bosânceanu. Până în vară mă voi pregăti singur, urmând ca apoi, dacă voi avea oferte care să mă mulţumească, să îmi continui cariera de jucător", a declarat Şchiopu.
Fundaşul central mai avea contract cu Farul până în vara anului 2010. El nu a mai jucat pentru echipa constănţeană din turul campionatului, de la meciul pierdut de FC Farul în deplasare, scor 0-1, cu Unirea Urziceni, în etapa a 12-a. În iarnă el a fost pus pe lista de transferări de către tehnicianul Ion Marin.
Cristian Şchiopu s-a transferat la Farul în vara anului 2002, în cariera lui mai evoluând pentru Foresta Fălticeni şi Foresta Suceava.