Echipa Dinamo Bucureşti va juca o etapă cu porţile închise şi va plăti o amendă de 60.000 de lei, a decis, joi, Comisia de Disciplină a FRF, care a analizat incidentele de la meciul Dinamo - Rapid, din Cupa României.
Comisia de Disciplină a analizat incidentele de la meciul Dinamo - Rapid, după ce FC Rapid a solicitat sancţionarea FC Dinamo cu depunctarea şi suspendarea terenului propriu pentru scandările rasiste ale suporterilor alb-roşii la meciul direct din sferturile de finală ale Cupei României.
La meciul dintre cele două echipe, câştigat de Dinamo cu scorul de 4-2, fanii dinamovişti au afişat mai multe bannere cu tentă rasistă la adresa celor rapidişti, printre care:
"Din nou pe stadion miroase a esenţă de rom",
"Vrabia mălai visează",
"Nu toţi ţiganii sunt rapidişti, dar toţi rapidiştii sunt ţigani". De asemenea, suporterii dinamovişti au scandat şi au insultat verbal fanii adversarilor:
"Luaţi-vă zborul!",
"Nespălaţilor",
"Cât e scorul, ciorilor?",
"Noapte bună, ciorilor!",
"Zburaţi acasă!" şi
"Antonescu de trăia pe ţigani îi omora".