|






























|
Iancu ameninta ca FC Timisoara nu se va prezenta la meciul cu Dinamo
Preşedintele Comisiei de Disciplină Daniel Marin Cernat a declarat că formaţia Dinamo va juca fără spectatori următorul meci în care este organizatoare, respectiv cel din Cupă, spre nemulţumirea oficialilor FC Timişoara, care ameninţă că echipa lor nu se va prezenta la întâlnirea de la Cluj-Napoca.
" Regulamentul este foarte clar. Dinamo va disputa fără spectatori următorul meci în care este organizator, respectiv cel din Cupă. În regulament nu este specificat că suspendarea va avea loc la următorul meci al echipei de pe teren propriu", a declarat Cernat.
În replică, preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a precizat că în cazul în care decizia Comisiei de Disciplină a FRF va fi aplicată la meciul din semifinalele Cupei României, iar fanii bănăţeni nu vor avea acces la partidă, atunci echipa pregătită de Gabi Balint nu se va prezenta.
" Asta e opinia celor de la federaţie, că meciul se va disputa fără spectatori. Noi vom juca cu publicul nostru, dacă nu, nu vom juca deloc. Aşa puteam să jucăm şi la Timişoara, şi la Bucureşti fără spectatori. Nu se pune problema să jucăm fără spectatori. Meciul se joacă pe teren neutru, cheltuielile sunt împărţite, iar profitul la fel. Este în continuare o federaţie anacronică, debusolată, cu oameni care nu au nicio legătură cu acest fenomen, cu oameni care nu au împărţit niciodată dreptatea aşa cum era consfinţită prin documente. Când îşi va da seama că a creat un monstru, atunci va pleca Mircea Sandu, el este pericolul social, acest monstru", a spus Iancu.
La rândul său, preşedintele Comitetului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a subliniat că FC Dinamo trebuia să dispute fără spectatori meciul din etapa precedentă, cel cu Gloria Bistriţa, scor 5-0. " Pentru noi surpriza este mult mai mare plecând de la faptul că în regulamentul FRF scrie că o competiţie care se desfăşoară în sistemul actual, sâmbătă-miercuri-sâmbătă, când se iau sancţiuni disciplinare, Comisia trebuie să se întâlnească între cele două jocuri ca să poată lua o decizie, ori raportul de arbitraj a fost depus pe data de 16, iar decizia s-a luat pe data de 23 aprilie, la o săptămână. Hotărârea Comisiei de Disciplină spune că decizia de suspendare se va lua la un joc, nu spune că la primul joc oficial, iar cei care au greşit nu au fost jucătorii clubului Dinamo, ci spectatorii. Nu trebuie pedepsiţi suporterii lui Poli, nu trebuie pedepsiţi spectatorii de la Cluj care doreau să urmărească acest joc. Decizia corectă era ca această suspendare să fie la un joc de pe teren propriu. Cupa României e organizată de FRF şi se joacă pe teren neutru, iar dacă se realizează profit, acestea se împart 50-50, iar dacă se realizează pierderi, se împart la fel. Ori în situaţia de faţă, când au greşit suporterii lui Dinamo, de ce trebuie să suporte FC Timişoara cheltuielile, iar suporterii să nu vadă meciul", a completat Chivorchian.
Echipa Dinamo Bucureşti va juca un meci cu porţile închise şi va plăti o amendă de 60.000 de lei, a decis, joi, Comisia de Disciplină a FRF, care a analizat incidentele de la meciul Dinamo - Rapid, din Cupa României.
Partida Dinamo - FC Timişoara, contând pentru semfinalele Cupei României, este programat, marţi, cu începere de la ora 20.45, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca.
Taguri:
Daniel Marin Cernat
FC Timisoara
Dinamo Bucuresti
fara spectatori
Gheorghe Chivorchian
Cupa Romaniei
» Cupa Romaniei - Istoria editiilor si statistici
» Cupa Romaniei - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa României
Dinamo București și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României, după ce a trecut cu 1-0 de formația de ligă secundă Metalul Buzău, joi seara, pe stadionul "Arcul de...
Universitatea Craiova a obținut calificarea în semifinalele Cupei României după un meci intens împotriva celor de la CFR Cluj, decis abia în prelungiri. Oltenii s-au impus cu scorul de 3-1,...
FC Argeș Pitești a obținut calificarea în semifinalele Cupei României după un meci dramatic disputat miercuri seara, la Mioveni, unde s-a impus cu 3-2 în fața formației de ligă secundă...
Universitatea Cluj și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României după victoria obținută marți seara pe Cluj Arena, scor 2-1, în fața formației FC...
Universitatea Craiova și CFR Cluj, deținătoarea trofeului, se vor duela în sferturile de finală ale Cupei României, conform țintarului stabilit după încheierea fazei grupelor. Capul de...
Miercuri seară, pe Arena "Francisc Neuman" din Arad, CFR Cluj a triumfat în finala Cupei României la fotbal, învingând FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1). Aceasta este a cincea...
CFR Cluj a obținut un nou trofeu în palmares, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2, în finala Cupei României disputată miercuri seară, pe stadionul "Francisc von...
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca finala Cupei României, ediția 2024-2025, să se desfășoare pe stadionul "Francisc Neuman" din...
CFR Cluj a obținut calificarea în finala Cupei României, unde va înfrunta echipa FC Hermannstadt, după un succes categoric, scor 4-1, în fața formației...
FC Hermannstadt a reușit să obțină un loc în finala Cupei României, după o victorie dramatică cu 2-1 în fața echipei Rapid București, în prima...
Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând-o la lovituri de departajare, scor 3-2 pe Oţelul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|