Mijlocaşul Dan Alexa s-a accidentat la antrenamentul de marţi al echipei naţionale, iar selecţionerul Răzvan Lucescu a decis să îl înlocuiască cu jucătorul Unirii Urziceni, Răzvan Pădureţu, care a fost convocat în premieră, informează site-ul FRF.
Mijlocaşul Dan Alexa a părăsit accidentat antrenamentul efectat de naţionala României marţi după-amiază, la Mogoşoaia, acuzând o recidivă la o leziune mai veche în zona inghinală. După consultul efectuat de medicul Pompiliu Popescu s-a descoperit faptul că Alexa are probleme la ruptura musculară cicatrizată pe care a suferit-o în urmă cu ceva timp la piciorul drept.
Jucătorul formaţiei FC Timişoara va fi nevoit să facă o pauză de 3 sau 4 zile după care va reveni la antrenamente. Alexa va părăsi miercuri cantonamentul echipei naţionale de la Centrul Sportiv de la Mogoşoaia.
Răzvan Pădureţu va împlini 28 de ani pe 19 iunie şi se află la prima convocare la echipa naţională a României. El a mai evoluat în carieră la Dinamo, Gloria Bistriţa, FC Baia-Mare, Poiana Câmpina sau Unirea Focşani, iar din sezonul 2006-2007 joacă la echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, cu care este apropae să câştige titlul de campion. El a evoluat în acest sezon în 30 de partide pentru ialomiţeni şi a reuşit să marcheze de 3 ori, ultima dintre reuşite fiind cea care a asigurat victoria în jocul cu FC Timişoara, din etapa a 33-a.