Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat miercuri pe atacantul Marius Niculae (Dinamo) pe două etape şi l-a amendat cu 7.000 de lei, după gesturile obscene făcute la adresa suporterilor Unirii Urziceni, la meciul din etapa a 32-a a Ligii I.
Un alt dinamovist, Bruno Simao, eliminat în meciul respectiv, a fost sancţionat cu o suspendare de două etape şi amendat cu 5.000 lei. La rândul său, secundul Unirii, Cristian Pojar, a fost suspendat o etapă şi amendat cu 300 lei.
Fundaşul Daniel Bălaşa (FC Argeş), eliminat pentru a patra oară în acest campionat în meciul cu Oţelul, a primit doar o suspendare de o etapă şi a fost amendat cu 700 de lei.
Ioan Hora (Gloria Bistriţa) şi Ionuţ Rada (CS Otopeni), eliminaţi în meciul din etapa a 33-a, în urma unei altercaţii, au primit câte 2 etape de suspendare şi amenzi de câte 3.000 de lei.
FRF a luat act de retragerea echipei AFC Luceafărul Lotus Băile-Felix (Ştiinţa Bacău) din campionatul Ligii a II-a, seria 1, editia 2008-2009, şi a sancţionat echipa Universitatea Cluj cu neprogramarea în campionatul Ligii a II-a, seria a 2-a, începând cu data de 10 iunie, până la achitarea obligaţiilor financiare către arbitrii care au oficiat la jocurile de pe teren propriu.
Comisia de Disciplină a ratificat hotărârea clubului FC Vaslui de a-l sancţiona pecuniar pe jucătorul Gabriel Cânu cu 10% din valoarea contractului pe anul competiţional 2008-2009, din cauze disciplinare
.