Nu sunt dintre cei care cad pe spate cand scrie "Gazeta Sporturilor" ca i-a prins pe unii cu lada de euroi si Jiji risca 5 ani de închisoare. A demonstrat-o Jiji, pentru cei care vor să înţeleagă, că mita este când îi dai unuia sa joace prost, nu să-şi apere bine şansele. De altfel, "Gazeta Sporturilor" ne-a reprodus şi articolul cu luarea si darea de şpagă, care se referă explicit la angajaţii statului.
Alt lucru mă miră şi la acesta nu s-a gândit nimeni. Becali anunţa acum vreo două luni ca Steaua va fi pe primul loc de Paşti şi a fost chiar mai înainte. Nu prea a spus şi ce se va întâmpla în restul întrecerii. Ori, am mai scris-o, în cazul în care CFR este campioană şi Steaua termină pe 2, avem şanse la 2 echipe în grupele ligii campionilor. Cu Steaua campioană aveam la fel de mari şanse la numai o echipă în grupe. Steaua este, în primul rând, cap de serie în turul 3 preliminar, iar în al doilea rând are experienţa necesară unui meci de calificare (e drept că nu putem spera la optimi). Şi atunci, ce este mai bine ? 90 % şanse să luăm banii pentru 2 echipe în grupe, sau 10 % să luăm banii pentru o singură echipă ?
Aşadar, Steaua s-a împiedicat cu FC Iancu şi a pierdut la FC Turcu, CFR a câştigat greu cu "U", dar s-a intrat în probabilităţile de mai sus. Să fi fost o înţelegere tacită Jiji-Mitică-Arpad anulată suficient de convingător de gargara făcută de primul ? Aşadar, nu mai visaţi penalizări, nu "este" probe, banii au fost trimişi pentru un Mall Becali şi lăsaţi-i să se pregătească pentru Liga Campionilor.
Romeo Ionescu